Liderii ţărilor Uniunii Europene şi ai instituţiilor comunitare au stabilit să menţină deschise frontierele pentru călătorii esenţiale, anunţă preşedintele Consiliului European, Charles Michel, precizând că, în privinţa certificatelor de vaccinare, documentele vor avea rol medical.

“În privinţa problemei frontierelor interne şi externe, suntem convinşi în totalitate că trebuie să menţinem deschise frontierele pentru a garanta funcţionarea în condiţii bune a pieţei interne, dar, pe de altă parte, suntem convinşi că în privinţa călătoriilor nonesenţiale, trebuie luate în considerare restricţii”, prin “cooperare între statele membre”, a declarat Charles Michel, după un summit UE desfăşurat prin videoconferinţă.

“Am discutat şi despre problema certificatelor de vaccinare. Şi cred că putem fi de acord asupra elementelor comune care sunt incluse în certificate, pentru scopuri medicale, iar, într-o etapă viitoare, dacă şi în ce circumstanţe aceste certificate pot fi folosite. Deci, în privinţa certificatelor de vaccinare, vreau să fiu foarte clar în asupra acestui subiect, suntem foarte precauţi în această privinţă, cred că este important să observăm că atunci când cineva a fost vaccinat să poată dovedi acest lucru. (…) Dar în acest moment, nu este realist să evaluăm toate consecinţele acestor certificate”, a precizat Charles Michel.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/debate-ue-charles.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/debate-ue-charles-300x300.jpgrootstireaUncategorised
  Liderii ţărilor Uniunii Europene şi ai instituţiilor comunitare au stabilit să menţină deschise frontierele pentru călătorii esenţiale, anunţă preşedintele Consiliului European, Charles Michel, precizând că, în privinţa certificatelor de vaccinare, documentele...