Prefectura Ialomiţa a anunţat că restaurantele, barurile şi cafenelele din Slobozia vor funcţiona, la interior, la 30% din capacitate, după ce incidenţa cazurilor de Covid a scăzut sub 3 la mia de locuitori.

Potrivit Prefecturii Ialomiţa, incidenţa cazurilor de Covid a ajuns în Slobozia la 2,36 la mia de locuitori.

„Întrucât, rata incidenţei de infectare cu virusul SARS-CoV-2 la nivelul Municipiul Slobozia a scăzut sub 3 la mia de locuitori (2,36), în conformitate cu prevederile normative în vigoare, se redeschid activităţile a restaurantelor, barurilor, cafenelelor, etc. în limita a maxim 30% din capacitatea unităţii, cu respectarea normelor de igienă”, a transmis joi Prefectura Ialomiţa.

Oraşul Slobozia a fost şi în carantină la sfârşitul anului 2020. Localitatea a intrat în carantină la mijlocul lunii noiembrie, când rata de infectare era de 7,46 la mia de locuitori. De atunci, carantina a fost prelungită de mai multe ori, prin decizii ale şefului DSU.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/slobozia-urgente.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/slobozia-urgente-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Prefectura Ialomiţa a anunţat că restaurantele, barurile şi cafenelele din Slobozia vor funcţiona, la interior, la 30% din capacitate, după ce incidenţa cazurilor de Covid a scăzut sub 3 la mia de locuitori. ...