Ora 17:30 Joe Biden şi Kamala Harris au ajuns la Capitoliu.

Ora 17.21: Soţii Clinton şi Obama au ajuns la Capitoliu pentru inaugurea lui Biden.

Ora 15:55 Biden participă la slujba de la Catedrala Sfântul Apostol Matei din Washington, DC

Joe Biden, care va deveni doar al doilea preşedinte catolic, participă la o slujbă la Catedrala Sfântul Apostol Matei din Washington, DC, înainte de învestirea sa mai târziu astăzi.

Alături de Biden vor fi cei patru lideri ai Congresului, a raportat CNN, inclusiv liderul  republican al Senatului, Mitch McConnell, şi liderul democratic Chuck Schumer.

Preşedinţii participă în mod obişnuit la slujbe în dimineaţa inaugurării lor, adesea la Biserica Episcopală Sf. Ioan, o bisericuţă din apropierea Casei Albe cunoscută sub numele de „Biserica Preşedinţilor”.

Ora 15:45 Donald Trump şi Melania Trump au urcat la bordul Air Force One ce îi va duce în Florida.

Ora 15:30 Donald Trump susţine ultimul discurs în calitate de preşedinte la baza Andrews

ORA 15:00 Ultimele momente ale lui Donald Trump la Casa Albă. Preşedintele SUA a părăsit reşedinţa prezidenţială după 4 ani de mandat.

ORA 14:40 Pregătirile pentru ceremonia de învestire, pe ultima sută de metri

Joe Biden, în vârstă de 78 de ani, va deveni cel mai bătrân preşedinte american din istorie în cadrul unei ceremonii restrânse, scrie Reuters.

Evenimentul va avea loc la Washington, fără mare parte din fastul obişnuit unei asemenea ocazii. Motivele sunt în primul rând sanitare, în contextul pandemiei de COVID-19, dar şi de securitate, în urma incidentelor violente de la Capitoliul SUA.

Asistat de un număr mic de participanţi, democratul Joseph Biden va depune jurământul în faţa judecătorului şef american John Roberts la 12:00, ora locală. Biden va ţine mâna pe o Biblie moştenită dintr-o generaţie în alta, care se află în familia sa de mai bine de un secol. 

Treabă pentru Donald Trump în ultima zi de mandat

Şi-a grațiat camarila, inclusiv pe Broidy, care avea legături cu Dragnea. Citeşte aici pe cine nu a graţiat preşedintele…

Cadourile lui Trump pentru Biden: burse la maxim, un dolar mai slab, tone de datorii

La preluarea funcţiei, preşedintele ales Joe Biden moşteneşte o piaţă bursieră aflată aproape de maximele istorice, împreună cu un deficit bugetar adâncit, un dolar slăbit, o incertitudine economică crescută şi o rezervă federală cu mai puţine muniţii pentru următoarea criză. Citeşte în continuare…

Spectacol de lumini, în ajunul învestirii lui Biden

Empire State Building a devenit pentru scurt timp un simbol de solidaritate cu victimele pandemiei de COVID-19. Marţi seară, vârful clădirii iconice din New York a pulsat în ritmul bătăilor inimii, luminat în culorile sugestive roşu şi alb. VEZI AICI VIDEO: „Inima” oraşului New York a pulsat în vârful Empire State Building.

Momentul face parte din seria de evenimente organizate în cinstea învestirii lui Joe Biden în funcţia de preşedinte al Statelor Unite.

SUA se pregătesc pentru învestire. ORA 8:00: Joe Biden şi Kamara Harris au ajuns la Washington

Preşedintele ales al Statelor Unite, Joe Biden şi vicepreşedintele Kamala Harris au adus un tribut victimelor răpuse de coronavirus. Ceremonia a avut loc în faţa Memorialului Abraham Lincoln, în Washington. Din cauza virusului şi-au pierdut viaţa 400.000 de cetăţeni americani.

Joe Biden, preşedintele ales al SUA: Ca să ne vindecăm trebuie să ne amintim. E greu uneori să îţi aminteşti, dar aşa ne vindecăm. E important să facem acest lucru ca naţiune. De asta suntem aici acum, între apus şi amurg. Haideţi să aprindem luminile în întuneric în timp ce reflectăm şi ne amintim de cei pe care i-am pierdut.

Biden i-a mulţumit unei asistente din Michigan, Lori Marie Key, pentru grija pe care le-a purtat-o bolnavilor. Ea cântat „Amazing Grace” în timpul ceremoniei.

Joe Biden a ajuns la Washington în ajunul învestirii sale cu o aeronavă închiriată, spre deosebire de Trump care a venit acum 4 ani cu un avion guvernamental. Biden ar fi luat un tren al companiei feroviare Amtrak, aşa cum făcea când lucra în Senat, însă din motive de securitate a ales să călătorească cu avionul.

CITEŞTE AICI: Călătoriile Europa-SUA mai au de aşteptat. Joe Biden nu e de acord cu planul lui Trump de a ridica restricţiile la intrarea în ţară

Luni, toate căile de acces în Capitoliu au fost blocate scurt timp, începând cu ora 10.30 (17.30, ora României), din cauza unui incendiu izbucnit într-o tabără de corturi a persoanelor fără adăpost, situată sub un pod din apropiere. Incendiul a fost stins şi nu au fost raportate victime.

 

„Întregul complex al Capitoliului a fost închis în totalitate, din raţiuni de securitate, din cauza unei ameninţări externe. Alerta de securitate a fost transmisă tuturor membrilor Congresului”, a anunţat Scott Wong, un oficial din cadrul serviciilor administrative. 

 

Reacţia autorităţilor e justificată de condiţiile speciale impuse în jurul Capitoliului. Sunt aplicate măsuri speciale de securitate înainte de ceremonia învestirii preşedintelui Joseph Biden, care va deveni, oficial, preşedintele Statelor Unite ale Americii pe 20 ianuarie.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
Ora 17:30 Joe Biden şi Kamala Harris au ajuns la Capitoliu. Ora 17.21: Soţii Clinton şi Obama au ajuns la Capitoliu pentru inaugurea lui Biden. ...