Alex Rusen este doctor stomatolog. Are propriul cabinet în Capitală şi lucrează cu pacienţii zi de zi, aşa că s-a vaccinat. Şi abia aştepta să facă asta. Spune că acum se vede lumina de la capătul tunelului.

 

„Decizia a venit natural. Abia aşteptam să ajungă în România, să fac vaccinul. M-am programat pe data de 9 ianuarie. Am fost în cadrul unui spital, procesul a fost foarte uşor. Am plecat de acolo pe picioarele mele, m-am dus şi mi-am văzut de treabă în continuare”, povesteşte Alex Rusen.

 

 

El spune că că are pacienţi care nu vor să se vaccineze, aşa că acum, misiunea lui este să îi stimuleze să facă acest pas. După ce va primi şi a doua doză, îşi va expune în cabinet certificatul de vaccinare.

 

„Îmi pare rău s-o spun, dar nivelul de educaţie din România este mult scăzut faţă de cel din Germania şi alte ţări dezvoltate. Şi atunci personal cred că campania de vaccinare ar trebui să aibă un alt limbaj, un limbaj care să ajungă la toţi oamenii. Am avut de la începutul pandemiei o parte dintre pacienţi care au fost sceptici în legătură cu acest virus care, bineînţeles, cred că este o conspiraţie. Şi de aici porneşte şi această idee de a nu se vaccina”, spune medicul stomatolog.

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/47237695-l.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/47237695-l-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Alex Rusen este doctor stomatolog. Are propriul cabinet în Capitală şi lucrează cu pacienţii zi de zi, aşa că s-a vaccinat. Şi abia aştepta să facă asta. Spune că acum se vede lumina de la capătul ...