Imaginea articolului Mulţi profesori refuză vaccinarea, chiar dacă ar fi nevoie de asta pentru deschiderea şcolilor

ŞTIRILE (ŞTIU) PROFESORI ANTIVACCIN

Profesorii ar trebui să fie printre primii care trebuie să fie vaccinaţi împotriva Covid-19 pentru redeschiderea şcolilor.

Cu toate aceste şi profesorii au dreptul să decidă, la fel ca noi toţi, dacă se vor vaccina sau nu.

Dan Chihaia este profesor de Limbă Engleză la un colegiu cu profil agricol din Iaşi. El spune că nu consideră că studiile clinice au apucat să arate până în prezent rezultate concludente.

„Nu am spus clar că sunt împotriva acestui vaccin. Am preferat să scriu „nu” în dreptul rubricii unde era opţiunea pentru vaccin. Consider că studiile clinice nu au fost pe deplin îndeplinite. Este prea devreme, zic eu, să ne vaccinăm. E adevărat că 47% dintre profesori doresc vaccinarea. Sunt şi cazuri în care profesorii nu se vaccinează pentru că sunt alergici. Eu sunt pentru învăţământul clasic, dar prefer să intru în valul II, să mai amân puţin”, a explicat profesorul.

Întrebat dacă el crede că se făceau experimente pe medici dacă existau îndoieli cu privire la vaccin, profesorul a răspuns „Eu nu am spus că produce reacţii adverse grave. Opinia mea este că… Refuz să mă vaccinez în prima etapă”.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
...