Reprezentanţii companiei care deţine magazinul din Galaţi au anunţat că au demarat o anchetă internă.

„Produsul a plecat sigilat din depozitul nostru, acest lucru fiind verificat şi pe camerele din depozit. El a ajuns la client sigilat, prin intermediul curierului, iar clientul a confirmat acest lucru prin intermediul corespondenţei. Clientul, din păcate nu a desfăcut produsul în prezența curierului, chiar dacă oferim acest serviciu gratuit şi insistăm, inclusiv prin sms-uri, ca acest serviciu să fie folosit de către client. Conform tuturor verificărilor interne efectuate până acum, conform înregistrărilor video interne şi corespondenţei cu clientul, nu avem, în acest caz, nicio culpă, expediind, de bună credinţă, către client, un produs original, în ambalajul său original, sigilat. Deşi vindem zeci de mii de astfel de telefoane nu am mai avut o asemenea problema pana acum”, au precizat într-un comunicat reprezentanţii Flanco.

Incidentul a fost reclamat la Poliţie pe 7 ianuarie. O femeie de 64 de ani a făcut o plângere susţinând că a comandat un iPhone de 6.700 de lei la un magazin de electrocasnice şi a primit în schimb o cutie cu şuruburi şi nituri. Poliţia desfăşoară o anchetă.

„Este o plângere, există şi un dosar penal pentru înşelăciune. Sunt anchetate toate părţile, cercetările sunt in rem”, a explicat, la solicitarea MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, Gabriela Costin.

Chiar dacă în urma verificărilor nu au fost descoperite nereguli, reprezentanţii magazinului au decis să o despăgubească pe clientă.

„Conform tuturor verificărilor interne efectuate până acum, conform înregistrărilor video interne şi corespondenţei cu clientul, nu avem, în acest caz, nicio culpă, expediind, de bună credinţă, către client, un produs original, în ambalajul său original, sigilat. Însă, pentru că înţelegem situaţia creată şi ne-am asumat să presupunem şi buna credinţă a clientului, am decis să-i înlocuim produsul, continuând să investigăm cauzele acestui incident, cu susţinerea autorităţilor competente”, au precizat reprezentanţii companiei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/whatsapp-image-2021-01-14-at-12-22-02.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/whatsapp-image-2021-01-14-at-12-22-02-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Reprezentanţii companiei care deţine magazinul din Galaţi au anunţat că au demarat o anchetă internă. „Produsul a plecat sigilat din depozitul nostru, acest lucru fiind verificat şi pe camerele din depozit. El a ajuns...