Oksana Shelomentseva, din oraşul siberian Irkutsk, a fost internată în a 32-a săptămână de sarcină, după ce a resimţit febră mare timp de trei zile. Femeia prezenta simptome acute de coronavirus, iar o radiografie a relevat leziuni severe la nivelul plămânilor dar cel mai grav, din această cauză fătul nu primea suficient oxigen.

Medicii au băgat-o imediat în sala de operaţii şi Oksana a născut o fetiţă prin cezariană. Aceştia s-au declarat rezervaţi în privinţa recuperării proaspetei mămici, care a fost transferată după naştere la terapie intensivă unde a stat ventilată artificial.

„A fost un caz foarte grav. Oksana a petrecut 51 de zile la terapie intensivă într-o stare foarte gravă. Am reuşit să o salvăm de cele mai severe leziuni pulmonare şi de cedarea funcţionării organelor în repetate rânduri”, a declarat Galina Shkandriy, şefa secţiei de anesteziologie şi terapie intensivă a spitalului unde a fost tratată Shelomentseva.

„Când am consultat medicii din tot oraşul, toţi mi-au spus că probabil nu voi putea face nimic, deoarece la aceşti parametri avansaţi ai bolii, oamenii nu supravieţuiesc”, a declarat rusoaica.

Shelomentseva a fost externată luni şi s-a întors acasă la soţ şi la cei trei copii, alături de cel mai nou membru al familiei, Liza.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/mamica.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/mamica-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Oksana Shelomentseva, din oraşul siberian Irkutsk, a fost internată în a 32-a săptămână de sarcină, după ce a resimţit febră mare timp de trei zile. Femeia prezenta simptome acute de coronavirus, iar o radiografie a relevat...