Potrivit unui comunicat al Consiliului Judeţean Cluj, în subordinea căruia funcţionează spitalul, pacienţii beneficiază de consult de specialitate, completat, după caz, de evaluări în alte specialităţi medicale, analize de laborator sau explorări imagistice şi electrofiziologice.

„Baza de tratament pentru fizioterapie a spitalului este dotată cu aparatură modernă, care răspunde necesităţilor de reabilitare a pacienţilor, pe parcursul programului ambulator de recuperare fiind folosite în asociere tratamente medicamentoase şi mijloace de fiziokinetoterapie. Procedurile utilizează tehnici de kinetoterapie personalizată, masaj medical, proceduri de electroterapie, hidroterapie, termoterapie şi aerosoli”, se arată în comunicat.

De asemenea, pacienţii beneficiază de control multidisciplinar la medici specialişti care realizează evaluarea medicală şi completează planul terapeutic în funcţie de evoluţie şi dizabilităţi.

„Avantajul unităţii sanitare aflate în subordinea forului administrativ judeţean este faptul că majoritatea specialităţilor cu rol crucial în tratamentul sechelelor post infecţia cu COVID-19 se regăsesc în cabinete medicale funcţionale în ambulatorul instituţiei: cardiologie, interne, neurologie, balneologie, reumatologie, diabetologie, oftalmologie, ortopedie, chirurgie plastică şi generală, psihiatrie, psihologie”, au mai transmis reprezentanţii CJ Cluj.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/respiratory-1.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/respiratory-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Potrivit unui comunicat al Consiliului Judeţean Cluj, în subordinea căruia funcţionează spitalul, pacienţii beneficiază de consult de specialitate, completat, după caz, de evaluări în alte specialităţi medicale, analize de laborator sau explorări imagistice şi electrofiziologice. ...