Capitoliul Statelor Unite ale Americii a fost luat de asalt de sute de suporteri ai lui Trump care au trecut de barielele instalate de-a lungul perimetrului clădirii şi au intrat în Capitoliu.

Imaginea articolului VIDEO Momentul zero în care susţinătorii lui Trump intră în Capitoliul SUA şi lucrurile scapă de sub control

VIDEO Momentul în care susţinătorii lui Trump intră în Capitoliul SUA. Protestatarii s-au căţărat pe ziduri

După ce au escaladat zidurile, protestatarii au reuşit să pătrundă şi în sala de şedinţe a Senatului, evacuată anterior în regim de urgenţă.

Vicepreşedintele Mike Pence a fost evacuat din Capitoliu, potrivit CNN, vicepreşedintele ales, Kamala Harris, este „în siguranţă”.

„Le cer tuturor din Capitoliul SUA să rămână paşnici. Fără violenţă! Amintiţi-vă, noi suntem partidul legii şi ordinii. Respectaţi legea şi bărbaţii şi femeile în albastru. Mulţumesc”, a scris Donald Trump pe Twitter.

Asaltul asupra Capitoliului a fost dat de suporterii lui Trump în contextul în care Camera Reprezentanţilor şi Senatul SUA au iniţiat sesiunea de validare a voturilor exprimate de membrii Colegiului Electoral Federal, organism care a confirmat victoria lui Joseph Biden în scrutinul prezidenţial.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
Capitoliul Statelor Unite ale Americii a fost luat de asalt de sute de suporteri ai lui Trump care au trecut de barielele instalate de-a lungul perimetrului clădirii şi au intrat în Capitoliu. ...