5.200 de dolari. Aceasta este averea medie a românului, potrivit unui studiu realizat de firma de consultanţă Boston Consulting Group. Deşi am avut creştere economică în ultimele două decenii, averea personală a românilor nu a crescut la fel de rapid ca în alte state.

Bogdan Belciu, partener, Boston Consulting Group: România în contextul Europei Centrale şi de Est a avut o creştere mai mică, deci o medie a creşterii avuţiei, a averii medii financiare a fost de 7% faţă de 10% media europeană.

Averea românilor s-a calculat ca sumă dintre banii disponibili din conturi şi din depozite, dar şi investiţi în acţiuni la bursă, obligaţiuni, pensii private şi asigurări. În calculul averii nu intră casele, maşinile sau alte bunuri materiale.

Dacă în 1999 averea financiară a românilor reprezenta 7-8% din averea financiară a regiunii Europei Centrale şi de Est, acum avem o avuţie financiară naţională care reprezintă 4% din media regiunii. Motivul? Am ”mutat” o parte din bani în imobiliare sau în consum, ceea ce a diminuat din averea financiară din conturile bancare.

Ovidiu este din Suceava, are 21 de ani şi deja a strâns o avere de 14.000 de euro, aproape triplu faţă de averea medie a unui român. Lucrează în publicitate, iar în paralel are o afacere de organizare de evenimente.

Ovidiu Onciuc, marketing, e-commerce & event planner: Abia spre sfârşitul anului 2020 veniturile au început să crească. Anul 2020 a fost pentru mine un prilej. Am început să învăţ şi foarte multe alte lucruri noi, cum ar fi să investesc în acţiuni şi criptomonede. Cheltuielile mele în general nu sunt foarte mari.

Cum se împarte averea financiară de 100 de miliarde de dolari a românilor:

  • 20% din avere – deţinută de persoane care au până la 100.000 de dolari
  • 37% din avere- deţinută de persoane care au între 100.000 şi 250.000 de dolari
  • 17% din avere-  deţinută de segmentul de peste 100 milioane de dolari
  • 26% din avere – ponderi relativ egale în categoriile 250.000 – 1 milion, 1-5 milioane, 5-20 milioane, 20-100 milioane de dolari

Sursa: Boston Consulting Group

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/2850878-publimedia-shutterstock-1.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/2850878-publimedia-shutterstock-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
5.200 de dolari. Aceasta este averea medie a românului, potrivit unui studiu realizat de firma de consultanţă Boston Consulting Group. Deşi am avut creştere economică în ultimele două decenii, averea personală a românilor nu a crescut...