CureVac, compania din Germania, s-a alăturat Bayer pentru a accelera dezvoltarea şi producţia vaccinului său Covid-19.

Vaccinul dezvoltat de Bayer foloseşte o tehnologie similară cu cele dezvoltate de BioNTech şi Moderna. Cele două companii au intrat într-un acord pentru a le ajuta să livreze câteva sute de milioane de doze.

Până acum, CureVac a spus că va avea capacitatea de a produce până la 300 de milioane de doze în 2021 şi încă 600 de milioane în 2022 , adică mult mai puţine decât BioNTech/Pfizer, care se aşteaptă să producă 1,3 miliarde de doze anul viitor.

Compania a semnat deja un acord cu UE pentru a furniza până la 405 milioane de doze, însă a renunţat la planurile de furnizare a vaccinului către SUA. 

Vaccinul CureVac are unele avantaje faţă de cele ale rivalilor săi. Compania spune că produsul său poate rămâne stabil timp de 3 luni, la temperaturi normale ale frigiderului. În plus, CureVac testează o doză de 12 micrograme, mai puţin de jumătate din dimensiunea vaccinul BioNTech/Pfizer, care necesită 30 micrograme pe doză.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/interpol.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/interpol-300x300.jpgrootstireaUncategorised
CureVac, compania din Germania, s-a alăturat Bayer pentru a accelera dezvoltarea şi producţia vaccinului său Covid-19. Vaccinul dezvoltat de Bayer foloseşte o tehnologie similară cu cele dezvoltate de BioNTech şi Moderna. Cele două companii...