Noua tulpină SARS-CoV-2 a fost identificată, cel mai probabil, la un pacient internat la Institutul Matei Balş. 

„La Balş facem screening permanent pentru tulpinile mutante, aşa am realizat că acest pacient avea o tulpină modificată”, spune prof. Adrian Streinu-Cercel pentru Aleph News. De mâine vor fi efectuate secvenţieri suplimentare pentru a vedea dacă este vorba despre aceeaşi tulpină ca cea din Marea Britanie sau una diferită, necunoscută.

Cătălin Apostolescu, purtătorul de cuvânt de la Matei Balş, a spus, la Digi24, că în laboratorul de genetică al institutului două probe au avut rezultate la reacţia de amplificare diferite faţă de cele cunoscute până acum.

„Urmează ca în zilele următoare să se facă secvenţierea şi să vedem dacă într-adevăr se confirmă noua tulpină a virusului”, a spus Cătălin Apostolescu.

Conform acestuia, nu există încă o certitudine în acest caz, iar rezultatele analizelor detaliate vor fi gata luni sau marţi. „Vorbesc deocamdată de două probe şi nu de pacienţi. Urmează să corelăm datele de laborator cu cele clinice şi să punem lucrurile cap la cap”.

Întrebat dacă două probe înseamnă doi pacienţi sau două probe de la un singur pacient, purtătorul de cuvânt al Institutului Matei Balş a răspuns că nu are informaţii în acest moment: „Ştiu doar de două probe”.

În luna decembrie, peste 1.000 de cazuri asociate unei noi tulpini au fost identificate în Marea Britanie. Drept urmare, mai multe state UE, printre care şi România, au decis blocarea zborurilor cu Marea Britanie pentru o anumită perioadă de timp.

Iată lista celor 33 de state în care au fost identificate infecţii cu varianta de coronavirus cunoscută sub numele de B.1.1.7:

  • Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Turcia, Australia, Belgia, Brazilia, Canada, Chile, China, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Iordania, Islanda, India, Irlanda, Israel, Italia, Japonia, Liban, Malta, Olanda, Norvegia, Pakistan, Portugalia, Singapore, Coreea de Sud, Spania, Suedia, Elveţia, Emiratele Arabe Unite şi Taiwan. 

Dacă testele suplimentare confirmă că pacientul de la Matei Balş e infectat cu aceeaşi tulpină B.1.1.7, atunci România va deveni ţara cu numărul 34 de pe lista de mai sus.

Potrivit unui studiu, noua tulpină a coronavirusului identificată în Regatul Unit este „cu 50% până la 74%” mai contagioasă.

Până duminică, 3 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 640.429 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Puteţi consulta bilanţul COVID-19 complet, precum şi situaţia din România, după o săptămână de vaccinări, pe Mediafax.ro.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/breaking-news-1000x5002.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/breaking-news-1000x5002-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Noua tulpină SARS-CoV-2 a fost identificată, cel mai probabil, la un pacient internat la Institutul Matei Balş.  „La Balş facem screening permanent pentru tulpinile mutante, aşa am realizat că acest pacient avea o...