Un medic de la spitalul Umberto I din Siracuza, vaccinat în urmă cu şase zile la Palermo, a primit test pozitiv pentru Covid 19. Autorităţile atrag atenţia că, pentru a fi imunizat, este nevoie de a doua doză de vaccin, care produce efecte după alte două săptămâni. 

Un medic de la spitalul Umberto I din Siracuza care fusese vaccinat în urmă cu şase zile la Palermo a primit rezultat pozitiv pentru Covid 19.

Conform autorităţii sanitare din provincie, medicul a fost una dintre primele persoane care s-au vaccinat în Italia, scrie La Stampa.

Acum, autorităţile verifică dacă medicul a luat virusul înainte de călătorie, precum şi persoanele care au intrat în contact cu doctoriţa, inclusiv cele aflate la bordul autobuzului cu care a călătorit spre Palermo.

Directorul unei clinici din Roma, Patrizia Laurenti, a declarat că a doua doză a vaccinului este esenţială. Practic, fără a doua doză, vaccinul e inutil.

„Acoperirea completă se realizează la cincisprezece zile de la a doua administrare. Anticorpii încep să fie produşi chiar şi după prima doză, dar pentru a atinge un nivel eficient de protecţie, e nevoie de a doua doză, iar după 15 zile există certitudinea aproape totală că suntem protejaţi de Covid”, a spus Patrizia Laurenti.

Cel mai probabil, medicul din Siracuzei era deja în faza de incubaţie când a primit prima doză din vaccin.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/7599509-mediafax-foto-ap.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/7599509-mediafax-foto-ap-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Un medic de la spitalul Umberto I din Siracuza, vaccinat în urmă cu şase zile la Palermo, a primit test pozitiv pentru Covid 19. Autorităţile atrag atenţia că, pentru a fi imunizat, este nevoie de a...