Administrarea serului anti COVID-19 se va face numai de luni până sâmbătă, chiar şi acolo unde medicii ar vrea să lucreze şi duminica.

Spre exemplu, centrul de vaccinare de la Spitalul Militar Timişoara ia pauză duminica, deşi a fost singurul din judeţ care a funcţionat şi după Revelion.

„Am vaccinat şi în data de 1 ianuarie şi în 2. În data de 3 nu lucrăm, datorită procedurii de înregistrare în Registrul Naţional de Vaccinare, unde se lucrează 6 zile pe săptămână”, spune Cristina Bredicean, coordonator vaccinare.

Situaţia îi revoltă pe cei care vor să se imunizeze şi privesc cu invidie spre Israel. În Israel, în două săptămâni, 10% din populaţie a primit vaccinul.

Eleodor Cârstoiu încă aşteaptă să îi vină rândul. El speră ca săptămâna viitoare să primească serul, însă nu înţelege pe ce criterii au fost aleşi primii vaccinaţi.

„Ideal ar fi să îi vaccinăm pe cei care sunt cel mai expuşi, cei care nu au imunitate, grupurile de risc. Un medic, asistent medical, infirmier tânăr, care a intrat în contact cu boala, are un grad înalt de anticorpi, nu cred că era o prioritate de vaccinare”, este de părere Eleodor Cârstoiu, chirurg pediatru la SCJU Craiova.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/7619832-mediafax-foto-alexandru-dobre.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/7619832-mediafax-foto-alexandru-dobre-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Administrarea serului anti COVID-19 se va face numai de luni până sâmbătă, chiar şi acolo unde medicii ar vrea să lucreze şi duminica. Spre exemplu, centrul de vaccinare de la Spitalul Militar Timişoara ia...