În ultimele 24 de ore, 24.500 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne, precum şi peste 2.300 de poliţişti locali, au fost mobilizaţi la nivel naţional pentru asigurarea măsurilor de ordine publică şi a intervenţiilor în caz de urgenţă.

Forţele de ordine au intervenit la peste 4.400 de evenimente în ultima zi a anului, au constatat 909 infracţiuni şi au dat 6.900 de amenzi în valoare totală de 2.192.604 lei.

Acţiunile personalului MAI au vizat prevenirea riscurilor şi a faptelor antisociale, precum şi combaterea unor infracţiuni grave şi acordarea de sprijin cetăţenilor aflaţi în situaţii de pericol.

În noaptea de Revelion, la numărul unic de urgenţă 112 au fost sesizate 3.598 de evenimente care au necesitat intervenţia structurilor MAI. Dintre acestea, 1.242 au vizat situaţii de urgenţă sau acordarea primului ajutor medical de către echipajele SMURD.

În ultimele 24 de ore, poliţiştii, jandarmii şi poliţiştii de frontieră au fost sesizaţi cu privire la 909 posibile infracţiuni, 243 de autori fiind prinşi în flagrant. În plus, au fost depistaţi 7 urmăriţi naţional sau internaţional.

​Pentru monitorizarea traficului rutier, poliţiştii au acţionat cu 286 aparate radar pentru prevenirea accidentelor grave. În urma abaterilor constatate, au fost suspendate 219 permise de conducere şi 57 certificate de înmatriculare.

Angajaţii Ministerului Afacerilor Interne au acordat o atenţie deosebită acţiunilor de verificare a modului în care sunt respectate normele de protecţie sanitară în Noaptea de Revelion.

În urma verificărilor, din cele aproximativ 6.900 de sancţiuni contravenţionale aplicate la nivel naţional, 3.900 au fost aplicate în contextul epidemiologic actual, dintre care peste 3.100 pentru nepurtarea măştii de protecţie, 675 pentru nerespectarea de către agenţii economici şi persoanele fizice a măsurilor privind organizarea sau participarea la evenimente publice sau private, a regulilor privind activitatea de transport persoane sau privind organizarea programului de lucru, precum şi încălcarea restricţiilor de circulaţie şi 52 pentru nerespectarea distanţării fizice.

Faţă de două persoane s-au început cercetările pentru infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor.

Au fost verificate aproximativ 71.000 de persoane fizice şi peste 13.600 persoane juridice.

La Linia Telverde unde pot fi semnalate situaţiile de nerespectare a normelor de protecţie sanitară s-au primit 14 apeluri, care au fost verificate la nivelul municipiului Bucureşti şi a 9 judeţe. Au fost verificate, de asemenea, două sesizări însoţite de imagini foto-video.

Pentru protejarea cetăţenilor, poliţiştii au continuat operaţiunea naţională Foc de Artificii în cadrul căreia s-au efectuat verificări la societăţile comerciale autorizate, care desfăşoară operaţiuni cu articole pirotehnice, dar şi acţiuni în teren pentru identificarea persoanelor fizice şi juridice neautorizate, care comercializează ilegal articole pirotehnice. În ultima zi a anului, au fost constituite 105 dosare penale privind infracţiuni la regimul articolelor pirotehnice, fiind indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor aproximativ 2.034 kg. articole pirotehnice.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/profimedia-0512650610.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/01/profimedia-0512650610-300x300.jpgrootstireaUncategorised
În ultimele 24 de ore, 24.500 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne, precum şi peste 2.300 de poliţişti locali, au fost mobilizaţi la nivel naţional pentru asigurarea măsurilor de ordine publică şi a intervenţiilor în caz...