Peste două mii de clădiri prăbuşite şi peste 25.000 de morţi – e bilanţul cumplit al unui cutremur petrecut la Bucureşti. Din fericire – dacă putem spune aşa ceva – e doar într-o simulare!

Cifrele îi aparţin noului şef al reabilitărilor, care plasează Bucureştiul în topul oraşelor capcană! Am mers pe firul clădirilor pericol-public, cu ochii pe sus – să nu ne cadă ceva în cap. Am constatat că la ritmul actual s-ar putea să mai avem nevoie de 2.000 de ani pentru consolidarea clădirilor cu probleme. Atenţie, doar a celor cunoscute cu probleme.

Edmond Niculşcă vrea un alt ritm, dar primii care se opun sunt chiar oamenii care trăiesc cu bulina pe perete.

„În principiu, cam toate clădirile interbelice sunt vulnerabile pentru că au trecut prin cutremure importante şi nu au fost niciodată consolidate. Avem o listă oficială în care există undeva la 380 de imobile cu risc seismic 1, alte 1.600 cu urgenţă 1, 2, şi 3…Însă lista asta nu reprezintă mai mult de 5% din fondul construit. Deci noi nu ştim cu adevărat cât de vulnerabil este Bucureştiul. În ultimii 30 de ani s-au consolidat doar 30 de imobile, iar în ultimii ani au mai început în jur de 30 de şantiere care nu sunt încă finalizate. Centrul Bucureştiului e foarte vulnerabil. Vorbim – şi sunt date oficiale – ar fi undeva la peste 25.000 de morţi în Bucureşti dacă are loc un cutremur noaptea”, spune Edmond Niculuşcă, directorul Administraţiei Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic.

Cutremurul din Croaţia este un cutremur de suprafaţă. Bucureştiul va fi afectat de cutremure de mare adâncime, de peste 7 grade. Poate nu ar cădea clădiri, dar ar cădea elemnte de pe clădiri. Singura soluţie este să consolidăm acest fond construit, însă proprietarii au o responsabilitate enormă. De multe ori ne confruntăm cu probleme precum că proprietarii nu vor să semneze convenţiile pentru a începe consolidarea”, adaugă el.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/12/profimedia-0502029806.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/12/profimedia-0502029806-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Peste două mii de clădiri prăbuşite şi peste 25.000 de morţi - e bilanţul cumplit al unui cutremur petrecut la Bucureşti. Din fericire - dacă putem spune aşa ceva - e doar într-o...