Potrivit unui comunicat al Sanitas, din textul proiectului Ordonanţei de urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare reiese intenţia Guvernului de a bloca aplicarea etapizată a Legii salarizării unitare 153/2017 pentru categorii importante de angajaţi din sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială.

Sindicaliştii susţin că astfel personalul tehnic-administrativ şi de deservire (TESA), infirmierele, brancardierii, îngrijitoarele, asistenţii sociali nu vor putea beneficia de dreptul legal de creştere a salariului de bază, începând cu 1 ianuarie 2021.

De asemenea, proiectul de ordonanţă limitează veniturile salariaţilor cel mult la nivelul lunii decembrie 2020 ceea ce face imposibilă raportarea sporurilor şi a orelor de gardă la salariul aflat în plată.

„Biroul Executiv a luat act de intenţia vădită a Guvernului României de a bloca pentru salariaţii din sănătate şi asistenţă socială, orice posibilitate de a beneficia de drepturile legale, în condiţiile în care aceşti salariaţi se află în prima linie a luptei pandemice de mai bine de 10 luni şi vor continua lupta şi în anul 2021, expunându-se pe ei şi familiile lor la riscuri enorme care deja au dus la decesul a peste 70 de salariaţi”, se arată în comunicat.

Federaţia Sanitas somează public Guvernul să îşi respecte promisiunile făcute salariaţilor din sănătate şi asistenţă socială în toată perioada stării de urgenţă şi a stării de alertă, „indiferent în ce poziţie s-au aflat actualii reprezentanţi guvernamentali în acea perioadă”.

„De asemenea, atrage atenţia că nu va accepta declaraţia actualului premier care încearcă să ne convingă că marele câştig al acestei ordonanţe este faptul că nu se taie salariile şi îi reaminteşte premierului PNL că fostul guvern, tot PNL, şi-a asumat nişte angajamente faţă de lucrătorii din sănătate şi asistenţă socială iar caracterul aşa-zis temporar al îngheţării salariilor bugetarilor nu mai convinge pe nimeni: cu siguranţă el se va permanentiza”, se mai arată în comunicat.

Sanitas anunţă că nu va accepta actuala formă a Ordonanţei de urgenţă şi va recurge la toate mijloacele de manifestare sindicală pentru a apăra drepturile salariaţilor.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/12/asistenta-coma-spital.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/12/asistenta-coma-spital-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Potrivit unui comunicat al Sanitas, din textul proiectului Ordonanţei de urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare reiese intenţia Guvernului de a bloca aplicarea etapizată a Legii salarizării unitare 153/2017 pentru categorii importante de angajaţi din sistemul sanitar...