Şase persoane, între care patru copii, au fost rănite în noaptea de duminică spre luni, după ce o maşină s-a răsturnat în comuna Rociu, judeţul Argeş.

Imaginea articolului 6 răniţi, între care 4 copii, după ce o maşină s-a răsturnat în Argeş

6 răniţi, între care 4 copii, după ce o maşină s-a răsturnat în Argeş

Potrivit ISU Argeş, accidentul rutier a avut loc în comuna Rociu. La faţa locului au intervenit o ambulanţă SMURD, un echipaj de terapie intensivă mobilă, o autospecială cu modul de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă şi spuma şi două ambulanţe din cadrul serviciului judeţean.

O femeie de 26 de ani, aflată la volanul maşinii răsturnate, a suferit o fractură de mână şi a fost preluată de echipajul de prim ajutor.

Un tânăr de 19 ani cu traumatism cranio-cerebral a fost preluat de echipajul de terapie intensivă mobilă.

Conform ISU Argeş, printre victime s-au mai aflat un băiat de 16 ani, unul de 14 ani şi două fete de 15 şi 17 ani.

Cele patru victime cu vârste cuprinse între 14 şi 17 ani au fost preluate de echipaje ale serviciului de ambulantă judeţean.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
Şase persoane, între care patru copii, au fost rănite în noaptea de duminică spre luni, după ce o maşină s-a răsturnat în comuna Rociu, judeţul Argeş. ...