Niciun „Crăciun alb” în Montreal anul acesta. Metropola Montreal din Quebec a doborât recordul absolut de temperatură pentru 25 decembrie, cu 13,6 grade celsius, în timp ce mercurul termometrelor a depăşit 16 grade în sudul provinciei, notează France 24.

 

Recordul anterior era de 11,7 grade înregistrat în 1964. Am ajuns la 13,6 în Montreal în această dimineaţă la ora 8,” a explicat meteorologul Dominic Martel. Acesta este un maxim istoric pentru data de 25 decembrie, de la înregistrarea datelor meteorologice, în urmă cu “aproximativ 150 de ani”, a spus el.

 

Sudul Quebecului, la graniţa cu Statele Unite, a cunoscut temperaturi chiar mai ridicate, de 16,4 grade în Frelighsburg. Datele meteorologice din această regiune au început să fie înregistrate în urmă cu aproximativ cincisprezece ani. „A vorbi despre un record pentru această staţie nu are o mare valoare ştiinţifică”, potrivit meteorologului. 

 

Anul acesta este al treilea “Crăciun verde” fără zăpadă, consecutiv, în regiunea Montreal.

 

Acest record de temperatură se explică printr-un „flux tropical, aer cald şi umed care s-a deplasat pe toată Coasta de Est din Florida pentru a ajunge la noi”, potrivit lui Dominic Martel. Este un ”sistem costier neobişnuit,” a adăugat specialistul.

 

Metropola Quebec a depăşit recordul de temperatură negativă pentru o zi de Crăciun în 1980, când au fost înregistrate minus 32,4 grade Celsius.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/12/canada.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/12/canada-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Niciun „Crăciun alb” în Montreal anul acesta. Metropola Montreal din Quebec a doborât recordul absolut de temperatură pentru 25 decembrie, cu 13,6 grade celsius, în timp ce mercurul termometrelor a depăşit 16 grade în sudul provinciei,...