Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor din SUA şi unul dintre liderii Partidului Democrat, îi cere preşedintelui în funcţie, Donald Trump, să semneze planul de asistenţă financiară şi alte proiecte bugetare, în contextul în care există riscul unui blocaj instituţional.

Donald Trump a criticat dur planul de asistenţă financiară de 892 de miliarde de dolari, rezultatul negocierilor îndelungate între congresmenii democraţi şi republicani.

“Este numit planul de asistenţă în contextul Covid-19, dar aproape că nu are nicio legătură cu criza Covid-19”, a acuzat Donald Trump, denunţând risipirea fondurilor pentru o serie de proiecte, inclusiv pentru asistenţă internaţională.

Planul prevede inclusiv acordarea unui ajutor de 600 de dolari cetăţenilor americani afectaţi de criză, dar Donald Trump ar vrea ca suma să fie de 2.000 de dolari.

Disensiunile pe care Donald Trump le are cu liderii Partidului Democrat şi, după înfrângerea în scrutinul prezidenţial, inclusiv cu unii lideri ai formaţiunii din care face parte, Partidul Republican, riscă să conducă la imposibilitatea aprobării unor proiecte bugetare cu valoare totală de 2.300 de miliarde de dolari, ceea ce ar genera suspendarea activităţilor instituţionale.

Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor şi unul dintre liderii Partidului Democrat, i-a cerut lui Donald Trump să aprobe planurile de asistenţă.

“În sfârşit, preşedintele a acceptat acordarea unui ajutor de 2.000 de dolari. Democraţii acceptă unanim să introducă un amendament în acest sens. Să facem acest lucru!”, a declarat Nancy Pelosi. Însă liderii republicani nu sunt de acord cu majorarea acestui ajutor.

Preşedintele Donald Trump “trebuie să semneze setul de măsuri financiare, pentru a menţine deschise instituţiile. Ştie întreaga ţară că este urgent ca preşedintele să semneze acest plan de asistenţă financiară”, a insistat Nancy Pelosi, conform agenţiei Associated Press.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/12/nancy-pelosi.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/12/nancy-pelosi-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor din SUA şi unul dintre liderii Partidului Democrat, îi cere preşedintelui în funcţie, Donald Trump, să semneze planul de asistenţă financiară şi alte proiecte bugetare, în contextul în care există riscul...