Sistemul pensiilor private a cunoscut o evoluţie pozitivă pe tot parcursul funcţionării sale, activele totale şi numărul de participanţi fiind în continuă creştere. Ponderea pensiilor private în Produsul Intern Brut, la sfârşitul lunii septembrie 2020, a fost de 6,98%, peste nivelul din decembrie 2019.

La 30 septembrie 2020, ponderea investiţiilor în instrumente cu venit fix reprezenta 74% din totalul portofoliului investiţional al fondurilor de pensii private, în timp ce un procent de 20% a fost investit în acţiuni.

Pentru pensiile administrate privat (Pilonul II), valoarea totală a activelor nete, înregistrată la finalul celui de-al treilea trimestru al anului 2020 de fondurile de pensii administrate privat, a fost de 69,82 miliarde de lei, în creştere cu aproximativ 18% comparativ cu aceeaşi dată a anului anterior. La 30 septembrie 2020 erau înregistraţi, în sistemul pensiilor administrate privat, 7,58 milioane de participanţi, cu 3% mai mult faţă de perioada similară a anului 2019.

La nivelul Pilonului II, contribuţia medie a participanţilor, cu contribuţii virate la 30 septembrie 2020, a fost de circa 190 lei/participant. De asemenea, la finalul lunii septembrie 2020, valoarea medie a unui cont în sistemul pensiilor administrate privat era de 9.225 lei, înregistrând o creştere de 10,86% comparativ cu decembrie 2019.

În primele nouă luni ale anului 2020 au fost efectuate plăţi ale activului personal net către participanţi însumând 124 milioane lei pentru 8.831 de participanţi şi beneficiari.

La 30 septembrie 2020, titlurile de stat şi acţiunile au rămas principalele instrumente financiare în care au investit fondurile de pensii administrate privat. Investiţiile fondurilor de pensii administrate privat în titluri de stat au reprezentat 68% la 30 septembrie 2020, în creştere cu 6,54 puncte procentuale comparativ cu finalul anului 2019.

Pentru pensiile facultative (Pilonul III) valoarea totală a activelor nete, înregistrată la 30 septembrie 2020 de fondurile de pensii facultative, a fost de 2,73 miliarde de lei, în creştere cu aproximativ 13% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. La sfârşitul lunii septembrie 2020 erau înregistraţi în sistemul pensiilor facultative 520.879 de participanţi, cu 6% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului 2019. La nivelul Pilonului III, contribuţia medie a participanţilor, cu contribuţii virate la 30 septembrie 2020, a fost de 140 lei/participant, valoare egală cu cea înregistrată în luna septembrie 2019.

Valoarea medie a unui cont al participanţilor la sistemul pensiilor facultative era, la finalul trimestrului trei din 2020, de 5.235 lei, cu 7% mai mare decât în septembrie 2019, totodată reprezentând 57% din valoarea unui cont mediu din fondurile Pilonului II.

În primele nouă luni ale anului 2020 au fost efectuate plăţi ale activului personal net către 6.362 de participanţi şi beneficiari însumând aproximativ 57 milioane de lei.

La finalul lunii septembrie 2020, titlurile de stat şi acţiunile au rămas principalele instrumente financiare în care au investit fondurile de pensii facultative. Investiţiile fondurilor de pensii administrate privat în titluri de stat au reprezentat 64% la 30 septembrie 2020, în creştere cu 7,13 puncte procentuale comparativ cu finalul anului 2019.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/12/2850878-publimedia-shutterstock-2.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/12/2850878-publimedia-shutterstock-2-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Sistemul pensiilor private a cunoscut o evoluţie pozitivă pe tot parcursul funcţionării sale, activele totale şi numărul de participanţi fiind în continuă creştere. Ponderea pensiilor private în Produsul Intern Brut, la sfârşitul lunii septembrie 2020, a...