Guvernul spaniol a anunţat marţi că restricţiile asupra zborurilor din Marea Britanie vor fi menţinute timp de două săptămâni, până pe 5 ianuarie, şi vor fi extinse şi la traficul maritim.

 

Spania a anunţat luni, ca multe alte ţări, că opreşte intrarea în ţară a pasagerilor din Regatul Unit, cu excepţia spaniolilor sau a locuitorilor Spaniei, de teama răspândirii noii tulpini a virusului Covid-19, identificată pe teritoriul britanic, care ar putea fi mult mai contagioasă.

 

“Măsura va intra în vigoare la ora 18:00 pe 22 decembrie şi va dura 14 zile, până la ora 18:00 pe 5 ianuarie, cu posibilitatea de prelungire în funcţie de evoluţia pandemiei,” a declarat executivul într-un comunicat. 

 

Avioanele şi bărcile care vin din Regatul Unit vor fi autorizate să debarce numai dacă toţi pasagerii sunt spanioli sau locuiesc în Spania sau în principatul Andorra, situat în Pirinei între Spania şi Franţa. Măsura nu priveşte echipajul avioane şi bărcilor, nici transportul de mărfuri, de urgenţă sau umanitar, nici bărcile care au părăsit Regatul Unit înainte de intrarea în vigoare a măsurii.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/12/7561880-mediafax-foto-dani-amariei-1.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/12/7561880-mediafax-foto-dani-amariei-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Guvernul spaniol a anunţat marţi că restricţiile asupra zborurilor din Marea Britanie vor fi menţinute timp de două săptămâni, până pe 5 ianuarie, şi vor fi extinse şi la traficul maritim.  ...