Adversari îi erau însă „miliardarii” de la PSG, care nu erau în cea mai bună formă. Parisienii au obţinut doar 8 puncte din 15 posibile, în ultimele 5 etape, cu un egal şi o înfrângere chiar pe teren propriu.

Lille – PSG s-a încheiat 0-0, însă nu au lipsit fazele spectacol şi paradele de excepţie. PSG a dominat din toate punctele de vedere, având o posesie de aproape 70% şi 57 de acţiuni de atac la poarta lui Lille.

Rând pe rând Rafinha, Di Maria, Moise Kean şi Kimpembe irosesc ocazii importante de a marca, o parte din ele fiind blocate prin parade spectaculoase de portarul Mike Maignan.

Singurul gol al meciului a fost marcat de Lille în minutul 53, însă a fost anulat pe motiv de offside. Repriza secundă a fost în rest una de uzură, fără faze notabile.

Lille şi PSG rămân în top 3 după această remiză, cu Lille pe prima poziţie, la egalitate cu Lyon, şi cu PSG pe 3, la diferenţă de un singur punct de primele două.

Urmează ultima etapă a anului, în care PSG întâlneşte pe teren propriu un adeversar teoretic facil, Strasbourg. În schimb Lille are o deplasare grea la Montpellier.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/12/neymar2.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/12/neymar2-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Adversari îi erau însă „miliardarii” de la PSG, care nu erau în cea mai bună formă. Parisienii au obţinut doar 8 puncte din 15 posibile, în ultimele 5 etape, cu un egal şi o înfrângere chiar pe ...