Un jandarm român cântă imnul naţional pe un pian aflat pe un munte. Este modul inedit prin care Jandarmeria Română a decis să marcheze Ziua Naţională a României. În imagini, apare jandarmul cu un drapel tricolor pe care îl înfinge în pământ.

La final, jandarmul pianist are un scurt mesaj pentru români.

„Cu rădăcinile adânc înfipte în pământul istoriei, poporul român este un miracol, după cum spunea Gheorghe I.Brătianu. Să-l trăim zi de zi cu toată fiinţa noastră, iar azi, când sărbătorim una dintre clipele de graţie ale istoriei sale să-i spunem României la mulţi ani, o urare rostită ca un legământ. Să fim uniţi, să fim solidari să fim puternici”, este mesajul transmis de jandarm.

Filmarea este însoţită de un alt mesaj al Jandarmeriei Române.

„Pe oricare munţi ne-ar purta paşii, la malul oricărei mări ne-am afla, dacă am ajunge locuitori ai oricărei capitale sau ne-am retrage într-un sat din oricare ţară, am putea să fim aproape unii de ceilalţi în orice moment, amintindu-ne că suntem români. Poporul nostru a dovedit în repetate rânduri profunzimi nebănuite, precum ale mării. A rămas puternic pe dinaintea numeroaselor vitregii întâmpinate de-a lungul timpului, precum munţii. Solidaritatea ne-a ajutat să izbândim. Am rămas uniţi, reuşind, astfel, să trecem peste dificultăţile oricărei perioade, ceea ce ne oferă speranţa că vom depăşi greutăţile de acum aşa cum le-am depăşit şi pe cele din trecut. La mulţi ani, România! La mulţi ani, români!”, scrie în mesajul care însoţeşte filmarea Jandarmeriei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/12/jandarm.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/12/jandarm-300x300.pngrootstireaUncategorised
Un jandarm român cântă imnul naţional pe un pian aflat pe un munte. Este modul inedit prin care Jandarmeria Română a decis să marcheze Ziua Naţională a României. În imagini, apare jandarmul cu un drapel tricolor...