La cinci ani de la tragedia din Clubul Colectiv, în România, marii arşi trăiesc doar dacă au noroc. Nu avem centre de tratare a acestor cazuri şi nici de recuperare a pacienţilor care supravieţuiesc.

Alex Hogea este una dintre victimele din Colectiv. A murit răpus de lipsurile sistemului medical românesc. Se întâmpla pe 22 noiembrie 2015, când avea doar 19 ani. Astăzi, în loc de lumânări aprinse, familia lui Alex vrea să ajute persoanele aflate în situaţii vulnerabile. Iar Maria este prima pentru care se mobilizează. Este tânăra de 18 ani, din Mehedinţi, care în vară a fost incendiată de un criminal eliberat mai devreme din puşcărie.

„Viaţa a învăţat-o că puterea poate consta, uneori, în capacitatea de a renaşte”, spune Narcis Hogea, tatăl lui Alex.

Maria a suferit arsuri pe 90% din suprafaţa corpului şi medicii îi dădeau şanse mici de supravieţuire. Cu toate acestea, echipa de la Spitalul Clinic de urgenţe pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti nu s-a dat bătută, iar Maria este acum o învingătoare. Unul dintre puţinii mari arşi din România care supravieţuiesc.

„S-a luptat în fiecare zi şi a fost o luptă destul de grea din toate punctele de vedere. Şi al reanimării, şi al pansamentelor care durau foarte mult şi care erau destul de dificil de realizat, dat fiind suprafaţa destul de mare arsă şi care s-au făcut o lungă perioadă cu anestezie generală“, povesteşte Iulia Nacea, medic microchirurgie reconstructivă şi arsuri la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti.

„Singura complicaţie pe care a avut-o a fost un Covid pe care l-a purtat fără alte simptomatologii”, spune şi chirurgul plastician Dan Mircea Enescu, medic la Spitalul  „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti.

Pentru a fi la fel ca înainte, Maria are nevoie de recuperare la o clinică din străinătate, dar şi de medicamente pe termen lung. Toate costă însă bani pe care Maria nu-i are. Şi nici statul nu o poate ajuta.

„Aş dori să vă rog să mă ajutaţi să devin din nou un om normal”, este mesajul Mariei.

„Vă rog să donaţi pentru renaşterea Mariei. Puterea ei va schimba lumea”, transmite şi Narcis Hogea.

În România, statul a suportat costurile recuperării în străinătate pentru un singur “mare ars”. Campania „Viaţă nouă pentru Măriuca” poate fi susţinută cu donaţii pe pagina dedicată.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/mariuca.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/mariuca-300x300.pngrootstireaUncategorised
La cinci ani de la tragedia din Clubul Colectiv, în România, marii arşi trăiesc doar dacă au noroc. Nu avem centre de tratare a acestor cazuri şi nici de recuperare a pacienţilor care supravieţuiesc. ...