Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede că vehiculele rutiere care se deplasează cu maxim 25 km/h să fie înmatriculate şi înregistrate de către Registrul Auto Român.

Legea prevede ca vehiculele rutiere, care se deplasează cu maxim 25 km/h, să fie înmatriculate şi înregistrate de către Regia Autonomă „Registrul Auto Român” (RAR).

Excepţie fac doar cele înmatriculate într-un alt stat membru al UE, precum şi tractoarele forestiere şi cele achiziţionate din fonduri nerambursabile.

„Prezenta propunere legislativă vizează modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 78/2002 privind omologarea, eliberarea cărţii de identitate şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere în vederea comercializării, înmatriculării sau înregistrării acestora în România, în sensul introducerii unei noi categorii de vehicule, şi anume a vehiculelor lente, pentru a putea fi înmatriculate şi înregistrate de către Regia Autonomă «Registrul Auto Român», nefiind prevăzut la momentul actual în legislaţia naţională o procedură permisivă cum este în cazul altor ţări membre ale UE”, arăta senatorul UDMR Cseke Attila, iniţiatorul proiectului, în expunerea de motive a proiectului de lege.

Deputatul UDMR explica faptul că din categoria vehicule rutiere lente face parte o gamă variată de vehicule, care oferă soluţii eco-friendly, precum şi soluţii de transport avansate cu vehicule electrice, pentru a reduce poluarea cu CO₂, conform sursei citate.

„Ele sunt uşor de utilizat şi pot servi atât companiilor, cât şi persoanelor fizice pentru a transporta mărfuri şi persoane în interiorul oraşelor, în zona industrială sau în zona montană. Aceste vehicule sunt înmatriculate şi folosite în diferite ţări aparţinând UE, având utilizare conform unor reguli precise pe drumurile publice, cum ar fi limitarea vitezei la maximum 25 km/h. Ţările europne precum Austria, Slovacia, Germania, Malta, Slovenia, Croaţia, Polonia, Olanda au găsit soluţia legislativă proprie pentru punerea în circulaţie a acestor vehicule, chiar sub denumirea de «vehicul lent», reuşind astfel să reducă poluarea, datorită faptului că pentru distanţele scurte utilizează vehiculele sus-menţionate”, conchidea iniţiatorul proiectului de lege, în expunerea de motive.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/hepta-5095467.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/hepta-5095467-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede că vehiculele rutiere care se deplasează cu maxim 25 km/h să fie înmatriculate şi înregistrate de către Registrul Auto Român. Legea prevede ca vehiculele rutiere, care...