„Ochii pe mine!” cu Vlad Craioveanu. Invitaţi joi seara la Aleph News – Radu Ciornei, doctor în Imunologie, Microbiologie si Genetică Moleculară şi Iulian Chifu, analist de politică externă.

La mai bine de nouă luni de la izbucnirea epidemiei de COVID-19, dr. Radu Ciornei face o radiografie a perioadei care ne-a schimbat existenţa. Care sunt previziunile, care sunt şansele revenirii la o viaţă normală, dar şi cât de mult contează apariţia unui vaccin şi, implicit, decizia oamenilor de a se vaccina?

Radu Ciornei este şi candidat USR-PLUS Suceava la Camera Deputaţilor, dar şi membru al celulei de criză USR, privind epidemia de Coronavirus.

R. Ciornei, despre valurile epidemiei şi necunoscutele virusului: „Deocamdată îi râcâim suprafaţa!”

Doctorul Radu Ciornei îţi spune că, până la al treilea sau al patrulea val, avem de trecut acest al doilea val, extrem de dificil şi care a adus un număr mare de infectări. Totodată, medicul imunolog mărturiseşte că cercetările medicale asupra virusului – ţinând cont de toate necunoscutele lui – sunt abia la început. 

„În momentul de faţă, specialiştii nu pot da un diagnostic dacă vine al patruluea, al cincilea sau al treilea val. Cred că trebuie să trecem toţi de valul acesta al doilea care cu siguranţa va dura pe tot timpul iernii, pentru că este un virus care ne-a schimbat tuturor vieţile. (…) Noutăţi există în fiecare zi. Cercetăm, ne uitam după soluţii şi în primul rând trebuie să înţeleagă oamenii că, deocamdată îi râcâim suprafaţa. Nu cunoaştem ce face copiilor, ce face femeilor gravide. Se descoperă zi de zi noi modalităţi de intrare ale virusului.”

R. Ciornei, despre nerespectarea regulilor: „ Există o saturaţie psihică!”

În ceea ce priveşte lupta cu Covid-19, dr. Radu Ciornei îţi spune că acest lucru este posibil doar prin respectarea măsurilor colective de siguranţă.  Medicul explică şi motivul pentru care, la un anumit moment, oamenii au încetat să mai respecte regulile impuse.

„De ce nu respectă regulile? Există acest sindrom de saturaţie, să îi spunem aşa. Există o saturaţie psihică. Cu toate că vedem că, în jurul nostru, mor oameni, cred că fiecare dintre noi ştie că anumite persoane au fost grav bolnave. Nu prea ne mai vine să credem că este o boală atât de gravă. Cred că lucrul acesta este unul din principalii factori care ne-au dus la nerespectarea regulilor. Şi, în plus, ştiti foarte bine că în România când apare o regulă unii îşi fac un titlu de glorie să nu respecte.”

Despre vaccinare şi reticenţa românului de a face acest pas, invitatul lui Vlad Craioveanu este de părere că nu vom reuşi să atingem imunitatea suedeză de turmă.

„Românii cred că se vor vaccina într-un număr mare, dar nu atât de mare încât să atingem acea imunitate de 70%.”

Dr. Radu Ciornei: „Vă recomand tuturor ca măştile voastre să nu devină nişte bombe bacteriologice”

Dr. Radu Ciornei îţi spune care este masca potrivită pentru a ţine la distanţă infecţia cu SARS- CoV-2, dar şi ce poţi face pentru a o o igieniza după purtare.

„Maştile sunt de mai multe tipuri. Unele sunt măşti chirurgicale, altele sunt măşti N95, FFP2, FFP3, care lasă doar un procent foarte mic din particule să treacă. Ideal este să avem o mască cu un filtru cât mai fin, pentru a reţine cât mai mult din aceşti aerosoli. Văd tot timpul oameni care scot masca din buzunar, din poşetă, din tot felul de locuri, iar masca, dacă este purtată de un om infectat, dacă este pusă pe masă, dacă atinge tot felul de obiecte, de suprafeţe, poate deveni infectantă.

Măştile de unică folosinţă, după ce le-am purtat trei-patru ore, trebuie aruncate. Restul, pot fi dezinfectate cu ultraviolete. Cele de cârpă, care sunt purtate mai mult de fashion, pot fi dezinfectate prin încălzire. Dacă le spălăm şi le călcăm, viruşii sunt nişte microorganisme slabe, nu rezistă la 60%, deci spălare cu apă fierbinte şi călcare omoară viruşii. Vă recomand tuturor ca măştile voastre să nu devină nişte bombe bacteriologice.”

Radu Ciornei, despre tragedia din spitalul de la Piatra Neamţ: „Incompetenţă, dublată de inconştienţă”

Radu Ciornei vorbeşte – atât din perspectiva medicului, cât şi a politicianului – despre tragedia de la spitalul Piatra Neamţ de săptămâna trecută. Reamintim faptul că zece persoane au murit în urma incendiului de la secţia ATI a Spitalului Judeţean din Piatra Neamţ. Medicul Cătălin Denciu, rănit grav, a fost transferat duminică la un spital din Belgia. El a suferit numeroase arsuri după ce a intrat în secţia cuprinsă de flăcări, încercând să-i salveze pe pacienţii intubaţi.

„Eu cred că tragedia de la Piatra Neamţ era o tragedie anunţată. La fel ca în cazul Colectiv, este un lanţ criminal al incompenţei. Avem spitale vechi, avem spitale care au fost construite în anii 1960 şi care sunt cosmetizate. În momentul în care faci o secţie şi nu ai nişte specialişti, nu ai un manager competent al spitalului care să spună: “În momentul în care refacem secţia de ATI, trebuie să facem refacerea circuitelor electrice conform consumatorilor.” Dacă nu s-a făcut aşa şi s-au pus doar nişte prize şi s-a mărit capacitatea siguranţelor, un consumator a cedat şi s-a întâmplat o nenorocire. Eu cred că incompetenţa dublată de inconştienţă şi de faptul că managerii de spital sunt numiţi politic şi aceste funcţii sunt nişte recompense…”

R.Ciornei: „Nu avem capacitate de testare potrivită cu numărul de infectări”

Dr. Radu Ciornei susţine că, în ţara noastră, nu există un institut care să se ocupe de antrenarea persoanelor care vor face testarea. Totodată, acesta susţine că în aceste luni, medicii din alte specialităţi puteau fi antrenaţi să aibă o specializare duală.

„Nu avem capacitate de testare potrivită cu numărul de infectări. Nu există un institut, pentru că, după părerea mea, cred că ar fi trebuit să avem un institut care să se ocupe de antrenarea persoanelor care vor face testarea. Nu avem teste şi nu avem laboratoare în fiecare spital municipal. Nu există soluţii de contingenţă la nivel naţional, ca în momentul în care există un focar, să existe o capacitate mobilă, o unitate mobilă care să se ducă şi să preia un număr de teste care este peste capacitatea unui judeţ sau a unui anumit spital.

Nu avem oameni instruiţi, nu avem medici. Până acum, puteam să mărim această capacitate ATI şi nu am făcut-o. Trebuie să cerem, în foarte multe locuri, informaţii, să aflăm cu câte paturi s-a mărit capacitatea de ATI. Unii spun 100, alţii spun 300, alţii spun 500, însă nu neapărat capacitatea de paturi ne interesează. Noi nu avem medici. În aceste şase, opt luni, medicii din alte specialităţi puteau fi antrenaţi să aibă o specializare duală. De exemplu, cei care sunt chirurgi, puteau să primească un curs, puteau să participe la cursul de trei-şase luni de ATI, pentru a suplini, pentru a face capacitate de suplimentar. Un număr de medici ce pot interveni dacă sistemul este aproape de colaps.”

R. Ciornei: „Este impardonabil să avem tot 30.000 de teste pe zi”

„Da, vreau să înfiinţăm acest institut de pregătire al oamenilor care vor lucra în testare. Este impardonabil să avem tot 30.000 de teste pe zi. Aşa cum am menţionat şi înainte nu trebuie să existe niciun spital municipal fără un laborator de testare. (…) Noi avem proiectele noastre clasice, eu am câteva proiecte medicale care ţin de diagnosticarea diabetului. Proiectul meu de suflet ar fi retragerea imunităţii parlamentare. Toţi suntem egali în faţa legii şi nu văd de ce un parlamentar să nu răspundă în faţa legii.”

Profesorul Iulian Chifu, despre schimbarea preşedinţilor

Şi de la virusul care ne-a acaparat existenţa, ajungem în America, acolo unde, la mai bine de două săptămâni de la alegeri, contrar rezultatelor, Donald Trump joacă în continuare rolul preşedintelui.

Profesorul Iulian Chifu îţi spune ce se va alege de America şi unde se va ajunge cu acest război al infinitului pentru şefia Casei Albe. Totodată, invitatul lui Vlad Craioveanu îţi explică şi cum se vede Republica Moldova cu Maia Sandu şi care vor fi primele schimbări după patru ani cu Igor Dodon.

Iulian Chifu: „Am depăşit data limită în care se mai puteau adresa solicitări în justiţie.”

„Războiul formal este încheiat. Avem deja o concluzie. Există, din punct de vedere tehnic şi juridic, un curs. Am depăşit, în momentul de faţă, data limită în care se mai puteau adresa solicitări în justiţie. Există o renumărătoare în Georgia, care urmează a se încheia noaptea viitoare, care închide subiectul respectiv. Găsiseră o diferenţă de 800 de voturi la renumărare, ceea ce, la diferenţa de 14.000 de voturi, e irelevant. În Statele Unite, pe 20 Ianuarie, la prânz exact, are loc schimbarea de preşedinţi.”

„America nu poate să fie măreaţă, retrăgându-se de peste tot din lume. Plus că, acolo unde vii si introduci aseamenea turbulenţe, reaşezarea necesită costuri, îmi creez nişte probleme”, conchide Iulian Chifu.

Iulian Chifu, despre alegerile din Moldova: „Am avut votanţi noi care au fost mobilizaţi”

„Sunt foarte multe voturi noi. Diferenţa prezenţei la vot între cele doua tururi este substanţială. Am avut votanţi noi care au fost mobilizaţi. Avem, în egală măsură, o reaşezare a votanţilor candidaţilor care au ieşit în primul tur.

Este vorba, în primul rând, de Renato Usatti, cel de-al treilea plasat, care avea 17% din voturi şi care votanţi s-au aliniat foarte echilibrat. O partea a rămas acasă, o parte a votat cu Igor Dodon, dar, cea mai mare parte a votat cu Maia Sandu.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/126341895-208612450653874-8224544449604090150-n.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/126341895-208612450653874-8224544449604090150-n-300x263.pngrootstireaUncategorised
„Ochii pe mine!” cu Vlad Craioveanu. Invitaţi joi seara la Aleph News – Radu Ciornei, doctor în Imunologie, Microbiologie si Genetică Moleculară şi Iulian Chifu, analist de politică externă. La mai bine de nouă...