Administraţia de la Teheran a ameninţat, marţi, că va riposta la un eventual atac al Statelor Unite, pe fondul informaţiilor că preşedintele în funcţie, Donald Trump, ar vrea să lanseze o operaţiune pentru distrugerea instalaţiilor nucleare iraniene.

“Orice acţiune împotriva naţiunii iraniene ar atrage cu siguranţă o reacţie devastatoare”, a declarat Ali Rabiei, purtătorul de cuvânt al Administraţiei de la Teheran, citat de agenţia de presă Reuters.

Potrivit unor surse citate de cotidianul The New York Times, preşedintele în funcţie al Statelor Unite, Donald Trump, a evocat ideea unui atac asupra instalaţiilor nucleare iraniene, în contextul unor nereguli semnalate de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică. Consilierii lui Donald Trump l-au oprit să lanseze o acţiune militară, argumentând că un astfel de atac ar risca să genereze un conflict de amploare în ultimele săptămâni ale mandatului actualului preşedinte al SUA.

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a cerut, săptămâna trecută, clarificări din partea Iranului privind activităţi suspecte într-un complex nuclear. Potrivit unui raport de evaluare, Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică consideră “neverosimile din punct de vedere tehnic” informaţiile furnizate de Teheran despre activităţile într-un complex nuclear. Administraţia de la Teheran continuă să acumuleze stocuri de uraniu purificat, cantitatea depăşind de 12 ori limita autorizată prin Acordul nuclear semnat cu marile puteri. Iranul a intensificat activităţile de stocare a uraniului ca reacţie la retragerea Statelor Unite din Acordul nuclear semnat de marile puteri cu Teheranul.

Preşedintele Iranului, Hassan Rohani, a declarat că victoria lui Joseph Biden în scrutinul prezidenţial oferă Statelor Unite posibilitatea de remediere a “erorilor din trecut”. “Obiectivul nostru este să reducem presiunile sancţiunilor care afectează poporul nostru. De fiecare dată când avem ocazia, acţionăm în mod responsabil”, a argumentat Hassan Rohani. În cazul anulării sancţiunilor americane, Iranul intenţionează să revină la respectarea totală a angajamentelor internaţionale.

Ambasadorul Israelului în Statele Unite, Ron Dermer, a îndemnat luni viitoarea Administraţie Joseph Biden să nu revină în Acordul nuclear semnat de marile puteri cu Iranul. În cadrul unei întâlniri cu ambasadorii Emiratelor Arabe Unite şi Bahrainului, Ron Dermer a îndemnat viitoarea Administraţie de la Washington să analizeze atent realitatea din Orientul Mijlociu şi să caute modalităţi de îmbunătăţire a relaţiilor dintre Israel şi ţările arabe, nu să revină la Acordul nuclear cu Iranul. “Consultaţi-vă cu aliaţii din regiune. Discutaţi cu noi pentru a obţine o poziţie comună asupra abordării faţă de Iran. Nu doar asupra problemei nucleare, ci şi asupra agresiunilor iraniene din regiune. Statele Unite vor avea o poziţie mai bună în raport cu Iranul”, a declarat ambasadorul Israelului, Ron Dermer.

Preşedintele Donald Trump a anunţat în 2018 retragerea Statelor Unite din Acordul nuclear iranian şi reimpunerea de sancţiuni. Franţa, Marea Britanie, China, Rusia şi Germania menţin Acordul atomic cu Iranul. Joseph Biden, preşedintele-ales al SUA, consideră că retragerea din Acordul nuclear cu Iranul a fost o greşeală, semnalând că vrea revenirea în acest tratat.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/profimedia-0557551654.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/profimedia-0557551654-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Administraţia de la Teheran a ameninţat, marţi, că va riposta la un eventual atac al Statelor Unite, pe fondul informaţiilor că preşedintele în funcţie, Donald Trump, ar vrea să lanseze o operaţiune pentru distrugerea instalaţiilor nucleare...