Înlăturarea lui Vizcarra, care era foarte popular printre peruani, dar i-a enervat pe parlamentari prin presiunea sa pentru măsuri anticorupţie şi încercările de a reduce imunitatea parlamentară, a stârnit zile de proteste care au dus la moartea a doi bărbaţi.

 

“Astăzi nu este o zi de sărbătoare”, a spus Francisco Sagasti, într-un ton sumbru în primele sale cuvinte după preluarea mandatului în Congres. „Nu putem să ne întoarcem, să îi readucem la viaţă, dar putem lua măsuri din partea Congresului, din partea Executivului, pentru ca acest lucru să nu se mai întâmple”.

 

Sagasti, fost oficial şi inginer al Băncii Mondiale, se confruntă cu o provocare formidabilă de a aduce stabilitate în ţara care a fost deja puternic lovit de COVID-19 şi se îndrepta spre cea mai gravă contracţie economică din ultimul secol.

 

Deşi votul părea să dezamorseze tensiunile, furia faţă de poliţie şi parlamentari continuă.

 

Protestatarii au ieşit în stradă pentru a manifesta paşnic în oraşele din Peru, pe măsură ce a căzut noaptea, deşi în număr mai mic decât săptămâna trecută. Unii s-au adunat pentru a-l felicita pe Sagasti, în timp ce alţii au strigat şi au fluturat semne care cereau o nouă constituţie sau justiţie pentru cei ucişi, răniţi sau încă dispăruţi.

 

Imaginile televizate au arătat familiile celor doi tineri ucişi în mitingurile săptămâna trecută adunându-se pentru înmormântarea lor.

 

„Cer dreptate pentru copiii mei”, a spus Moraiba Sandoval, bunica unuia dintre cei care au murit. Ea a cerut continuarea anchetei cu privire la moartea lor, iar vinovaţii să fie aduşi în faţa justiţiei.

 

Sagasti, care a primit 97 de voturi pentru şi 26 împotrivă, urmează să finalizeze mandatul actualului guvern care se încheie în iulie 2021 şi va include organizarea alegerilor generale pe 11 aprilie.

Istoric al crizei politice

Recenta criză a început atunci când Vizcarra, un independent care se confruntase de mult cu Congresul din cauza poziţiei sale anticorupţie, îndepărtat din funcţie de către parlamentari săptămâna trecută. A fost a doua încercare de destituire cu care s-a confruntat Vizcarra, după ce a supravieţuit primei încercări din septembrie.

 

Merino, care în calitate de preşedinte al Congresului a condus procesul de destituire, l-a succedat pe Vizcarra. Însă el a demisionat după ce protestele au escaladat.

 

Obligaţiunile suverane au fost în cadere luni, pe fondul temerilor privind vidul politic, iar moneda Peru a atins un minim record.

 

Numirea lui Francisco Sagasti, al treilea preşedinte într-o săptămână are ca scop calmarea situaţiei şi posibilitatea unei tranziţii spre alegerile din primăvară.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/profimedia-0569284472.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/profimedia-0569284472-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Înlăturarea lui Vizcarra, care era foarte popular printre peruani, dar i-a enervat pe parlamentari prin presiunea sa pentru măsuri anticorupţie şi încercările de a reduce imunitatea parlamentară, a stârnit zile de proteste care au dus la...