Patriarhul României, Preafericitul Daniel, a transmis, sâmbătă seara, un mesaj de condoleanţe pentru cei care şi-au pierdut persoane dragi în timpul incendiului din Secţia ATI a Spitalului Judeţean Piatra Neamţ.

Imaginea articolului Mesajul Patriarhului României, după tragedia de la Secţia ATI Piatra Neamţ

Mesajul Patriarhului României, după tragedia de la Secţia ATI Piatra Neamţ

„Am aflat cu multă durere despre tragedia provocată de incendiul din secţia de „Anestezie şi Terapie Intensivă” a Spitalului Judeţean din Piatra Neamţ, în seara zilei de sâmbătă, 14 noiembrie 2020, incendiu în urma căruia şi-au pierdut viaţa 10 persoane şi alte 7 au ajuns în stare critică. În aceste momente pline de suferinţă şi tulburare, ne rugăm lui Dumnezeu pentru odihna sufletelor celor decedaţi şi pentru însănătoşirea grabnică a celor răniţi, între care se află şi medicul de gardă care a pus viaţa pacienţilor săi mai presus de propria sa viaţă”, scrie Patriarhul Daniel.

Preafericitul Daniel a adresat un mesaj de condoleanţe şi consolare familiilor pacienţilor decedaţi, rudelor, prietenilor, precum şi întregului personal medical care i-a îngrijit şi care a încercat să le salveze viaţa.

Bilanţul incendiului de la secţia de Terapie intensivă din cadrul Spitalului Judeţean Piatra Neamţ se ridică la 10 morţi şi 7 răniţi, între care medicul de gardă care a încercat să îşi salveze pacienţii.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
Patriarhul României, Preafericitul Daniel, a transmis, sâmbătă seara, un mesaj de condoleanţe pentru cei care şi-au pierdut persoane dragi în timpul incendiului din Secţia ATI a Spitalului Judeţean Piatra Neamţ. ...