Tensiunile post-alegeri cresc în Statele Unite. Chiar dacă Joe Biden a câştigat Georgia primind astfel un avans electoral de 306 voturi, Trump tot nu îşi recunoaşte înfrângerea. După o săptămână în care acesta a fost vocal doar în mediul online, vineri a participat la o conferinţă de presă privind stadiul vaccinului anti Covid-19.

Trump a profitat de ocazie şi şi-a asumat meritele pentru rapiditatea cu care vaccinul va apărea.

Donald Trump: „Timpul mediu de creare a vaccinului, incluzând testele clinice şi producţia, poate dura până la 12 ani. Cu ajutorul Operaţiunii Warp Speed, îl facem în mai puţin de un an. Dacă aveaţi o administraţie alcătuită din alte persoane, ce am făcut noi ar fi durat, în opinia mea, trei, patru sau cinci ani şi ar fi rămas la FDA pentru totdeauna”

Este prima apariţie a lui Trump, de când a fost învins de adversarul său democrat.

Între timp, statele în care nu a fost ales încă un câştigător au venit cu cifre noi. Georgia a fost câştigată de Biden, iar Carolina de Nord îi revine lui Trump. Cu toate că Biden a câştigat un avans de 306 voturi, în continuare, republicanii îl susţin pe Trump în cursa pentru cel de-al doilea mandat.

Consilierul economic de la Casa Albă, Peter Navarro, a declarat vineri că presupune că va exista  un „al doilea mandat al lui Trump”, în timp ce acesta se întrece în acuzaţii de fraudă electorală.

Navarro a făcut comentariile în faţa jurnaliştilor de la Casa Albă, înainte de apariţia publică a preşedintelui Trump care nu vorbise în public de câteva zile, scriind în schimb mesaje pe Twitter în care anunţa fraude în statele pe care Joe Biden le-a câştigat sau unde acesta conduce.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/trump-president.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/trump-president-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Tensiunile post-alegeri cresc în Statele Unite. Chiar dacă Joe Biden a câştigat Georgia primind astfel un avans electoral de 306 voturi, Trump tot nu îşi recunoaşte înfrângerea. După o săptămână în care acesta a fost vocal...