Peste 2.300 de militari armeni au fost ucişi în confruntările cu armata Azerbaidjanului pentru controlul asupra regiunii Nagorno-Karabah, anunţă Ministerul Sănătăţii de la Erevan, în timp ce preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a comunicat că bilanţul total este de peste 4.000 de morţi.

“În acest moment, la serviciile de medicină legală sunt corpurile a 2.317 militari ucişi”, a declarat sâmbătă Alina Nikoghosian, purtătorul de cuvânt al Ministerului armean al Sănătăţii, conform Agenţiei France-Presse şi cotidianului Le Monde.

Anterior, Armenia anunţase moartea a 1.339 de miliari şi a 50 de civili.

Azerbaidjanul a anunţat moartea a 93 de civili, dar nu a dezvăluit pierderile militare.

Armenia şi Azerbaidjanul au semnat luni un nou armistiţiu, mediat de Rusia. Acordul prevede menţinerea de către Azerbaidjan a zonelor cucerite în Nagorno-Karabah şi preluarea controlului asupra unor zone suplimentare. În regiunea separatistă au fost trimise efective militare ruse pentru menţinerea păcii.

Mii de persoane protestează la Erevan faţă de prevederile Acordului de încetare a confruntărilor militare, cerând demisia premierului Nikol Pachinian.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că bilanţul confruntărilor militare din Nagorno-Karabah este de peste 4.000 de morţi şi aproximativ 8.000 de răniţi.

Regiunea Nagorno-Karabah, o enclavă a etnicilor armeni, s-a desprins de Azerbaidjan în anii 1990, într-un conflict soldat cu circa 30.000 de morţi.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/armenia-2.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/armenia-2-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Peste 2.300 de militari armeni au fost ucişi în confruntările cu armata Azerbaidjanului pentru controlul asupra regiunii Nagorno-Karabah, anunţă Ministerul Sănătăţii de la Erevan, în timp ce preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a comunicat că bilanţul total...