Reprezentanţii scrutinului electoral din SUA au declarat că alegerile pentru Casa Albă din acest an au fost „cele mai sigure din istoria americană”, conform BBC.

 

Oficialii resping acuzaţiile de fraudă ale lui Donald Trump. Acestuia îi este încă greu să accepte înfrângerea şi să recunoască victoria lui Joe Biden. „Nu există nicio dovadă că vreun sistem de vot a şters sau a pierdut voturi, a schimbat voturi ori a avut vreo defecţiune”, a anunţat comitetul electoral. 

 

Acesta a făcut o declaraţie de presă după ce Trump a spus că 2.7 milioane de voturi care erau în favoarea sa au fost „şterse” în ultima săptămână a alegerilor electorale, fără să aibă vreo dovadă în acest sens. 

 

Obama a intervenit şi el în scandalul alegerilor şi spune că toate acuzaţiile de fraudare a alegerilor pun în pericol democraţia din SUA.

Fostul preşedinte american consideră că republicanii cu experienţă în politică şi Donald Trump deservesc democraţia ţării, prin acuzele de fraudă

 

„Sunt mult mai îngrijorat de faptul că reprezentanţi republicani, care ar fi trebuit să cunoască mai bine situaţia actuală, dau curs acuzaţiilor. Este încă un pas în delegitimarea noii conduceri a lui Biden, dar şi a democraţiei în general, iar acesta este un drum periculos”, a spus fostul şef de stat.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/protetse-1.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/protetse-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Reprezentanţii scrutinului electoral din SUA au declarat că alegerile pentru Casa Albă din acest an au fost „cele mai sigure din istoria americană”, conform BBC.   Oficialii resping acuzaţiile de...