Articol cu conţinut publicitar

Dacă v-aţi aflat vreodată în faţa unor lucrări de artă extraordinare, întrebându-vă cum ar fi dacă acestea ar prinde viaţă şi ce aţi simţi în momentul respectiv, acum aveţi oportunitatea de a experimenta acest lucru în cadrul expoziţiei Art in Motion, organizată de Qreator by IQOS împreună cu Mobius Gallery.

În perioada 17-21 noiembriepictura în ulei întâlneşte digitalul, căpătând astfel noi sensuri şi efecte spectaculoase. Expoziţia reuneşte 15 lucrări semnate de Andrei Gamarţ şi Roman Tolici, doi dintre cei mai apreciaţi artişti contemporani, atât de public, cât şi de critici, care expun constant în ţară şi în străinătate.

În cadrul expoziţiei, lucrările vor fi prezente în două variante: una originală, aşa cum a conceput-o artistul, iar cealaltă, în oglindă, într-o versiune animată, care oferă privitorului noi perspective asupra lucrării originale. Astfel, vizitatorii vor putea vedea fizic pânzele expuse la Mobius Gallery, în strada Dumbrava Roşie nr. 18, în intervalul orar 14:00-20:00, iar versiunea animată a acestora va putea fi accesată pe qreator.ro, prin scanarea unui QR code asociat fiecărei lucrări.

Sâmbătă, 14 noiembrie, între orele 19:00-20:00, pasionaţii de artă îi pot urmări în timp real pe Andrei Gamarţ şi Roman Tolici, cei doi artişti atât de diferiţi, dar la fel de pasionaţi de pictură, care vor fi prezenţi în cadrul evenimentului live, transmis simultan pe paginile de Facebook Qreator by IQOSşi Mobius Gallery. În cadrul acestuia, Roxana Gamarţ, co-fondatoarea Mobius Gallery va modera un dialog inedit cu cei doi. Temele de discuţie abordează arta în diversele ei manifestări şi adaptarea acesteia la noul context mondial, precum şi o discuţie aplicată referitoare la lucrările expuse şi rezultatele obţinute prin animarea digitală a acestora. În timpul live-ului, privitorii vor putea admira un montaj video care prezintă în paralel lucrările originale şi versiunile lor animate.

Printre cele 15 lucrări aduse la viaţă cu ajutorul tehnologiei se numără The Highway, Sufficient Proximity, Twins, The Oblivion, Nightwatch (Andrei Gamarţ), precum şi White Matter in Cinema Patria Hall, We Run the Earth, PeaceMessenger 1, Dream of Immortality, Mask (Roman Tolici). Scopul demersului este acela de a oferi o nouă perspectivă, mai dinamică, asupra lucrărilor.

O parte din pânzele selectate în cadrul expoziţiei fac parte din colecţii private şi sunt expuse acum după mai mulţi ani. Totodată, expoziţia include şi lucrări mai recente, din perioada 2019-2020, expuse acum pentru prima dată.

De Noaptea Muzeelor, din dorinţa de a aduce publicul mai aproape de artă, chiar şi de la distanţă, organizatorii au recreat evenimentul în format digital, live, astfel încât cei care nu pot ajunge să viziteze expoziţia, să poată lua parte la acest eveniment.

Qreator by IQOS face parte din viziunea brand-ului IQOS de a susţine sectorul creativ din România.

Situat în Bucureşti, în B-dul Aviatorilor 8A, Qreator by IQOS este unul dintre cei mai activi promotori ai creativităţii din zona culturală bucureşteană. Prin proiectele pe care le organizează sau le găzduieşte, Qreator by IQOS facilitează creativitatea în toate formele ei şi susţine dezbaterea între actorii culturali. Spaţiul este, de asemenea, deschis vizitatorilor, care îl pot rezerva, împreună cu resursele tehnologice de care au nevoie, pentru proiectele lor creative. Qreator by IQOS, #HomeofCreativity, este deschis tuturor creativilor şi iubitorilor de creativitate.

Mai multe informaţii pe www.qreator.ro şi www.facebook.com/qreator

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/art-in-motion-qreator-by-iqos-x-mobius-gallery-vizual-1.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/art-in-motion-qreator-by-iqos-x-mobius-gallery-vizual-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Articol cu conţinut publicitar Dacă v-aţi aflat vreodată în faţa unor lucrări de artă extraordinare, întrebându-vă cum ar fi dacă acestea ar prinde viaţă şi ce aţi simţi în momentul respectiv, acum aveţi oportunitatea...