Şapte membri ai Forţei Multinaţionale de Observatori (MFO) în Sinaiul egiptean, printre care cinci americani şi un francez, şi-au pierdut viaţa joi (12 noiembrie) în urma prăbuşirii elicopterului în care se aflau, a declarat o sursă israeliană, relatează BBC.

 

„Au fost şapte decese, printre care 5 americani, un francez şi un ceh, membri ai acestei forţe responsabile de monitorizare a păcii între Israel şi Egipt,” a confirmat sursa citată, fără a specifica care au fost cauzele accidentului. ”Cercetăm activ un incident care implică unul dintre elicopterele noastre,” a spus Brad Lynch, un înalt oficial al acestei forţe, din Cairo.

 

Armata israeliană a oferit ajutor pentru salvarea „răniţilor” la faţa locului.

 

MFO a confirmat că investighează un incident care implică unul dintre elicopterele sale, dar nu a dat detalii.

 

MFO este o forţă independentă formată pentru a monitoriza graniţele dintre Egipt şi Israel în urma unui acord de pace din 1979 între cele două ţări.

 

în prezent este formată din 1.154 de militari din 13 ţări. Cele mai mari contingente provin din SUA, Columbia, Fiji şi Franţa.

 

Există 452 de angajaţi americani, dintre care unii ocupă poziţii cheie de conducere.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/sinay.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/sinay-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Şapte membri ai Forţei Multinaţionale de Observatori (MFO) în Sinaiul egiptean, printre care cinci americani şi un francez, şi-au pierdut viaţa joi (12 noiembrie) în urma prăbuşirii elicopterului în care se aflau, a declarat o sursă...