Avertisment! Aceste text conţine afirmaţii şi conspiraţii şocante. Conţine de asemenea concluzii de bun simţ pe baza observării unor fapte şi întâmplări reale. Pentru continuarea lecturii aveţi nevoie de acordul părinţilor progresismului (cunoscut şi ca neomarxism). Adică acordul tovarăşilor Obama, Biden, Sanders, Soros, Gates, Trudeau, Merkel, Macron, Cioloş şi compania.   

Desigur, pandemia a picat din cer. S-a dovedit a fi un dezastru pentru unii şi o adevărată binecuvântare pentru alţii. La început noul Covid-19 părea o răceală banală. A spus-o chiar preşedintele Klaus Iohannis. Mulţi susţin că şi acum a rămas o răceală care poate da complicaţii, transformată din condei într-un ”virus ucigaş”.

Haideţi s-o luăm pas cu pas, ca să evităm divagaţiile şi derapajele în decor:

1) Suntem undeva la finele anului 2019, cu circa 12 luni înaintea votului pentru alegerile de la Casa Albă. Sondajele de opinie arată că Donald Trump câştigă lejer un al doilea mandat. Şi pe bună dreptate: şi-a îndeplinit promisiunile electorale, a redus drastic şomajul, a ridicat economia, a reaşezat Statele Unite în capul mesei. Poziţia intransigentă şi deseori ieşită din tipare i-a adus lui Trump o droaie de inamici. Dintre ultimii, pe linie ideologică (dar şi comercială) s-au remarcat Uniunea Europeană şi China, prin manifestarea unor profunde sentimente anti-Trump.

2) Tocmai atunci când partida părea definitiv pierdută, iar globalizarea pe model progresist se vedea serios ameninţată, Partidul Democrat primeşte un prim semnal din China, zona Wuhan. Un nou coronavirus provenit de la lilieci are potenţialul de a deveni ucigaş, după modelul gripei aviare şi a celei porcine. Specialiştii implicaţi în simularea viitoarei pandemii (sprijiniţi de filantropi ca Bill Gates) trăseseră deja o concluzie simplă, în două rânduri: ”Există probleme noi care nu pot fi rezolvate decât de companiile multinaţionale în colaborare cu guvernele”. O astfel de problemă nouă, complicată, tocmai apăruse. Şi era păcat de Dumnezeu ca cineva să nu profite din plin.

3) Guvernele, multinaţionalele, mass-media, Big Pharma şi instituţiile globale primesc o înştiinţare pe nepusă masă. Acestea află pe căi neoficiale că pandemia Covid-19 şi criza implicită, în pofida aparenţelor, se pot transforma dintr-o potenţială pacoste într-o nesperată oportunitate. Şi că lumea se află în situaţia unică de a evita două catastrofe uriaşe, de proporţii biblice: realegerea lui Donald Trump şi prăbuşirea globalizării!

4) Inamicii politici ai lui Trump, menţionaţi la punctul 3, aveau nevoie ca de aer de încă un element esenţial pentru ca ideea de pandemie apocaliptică să devină extrem de credibilă în ochii populaţiei. Aţi ghicit: sistemul medical! Strânsa legătură dintre medici şi Big Pharma, bazată pe cunoscuta cointeresare materială, urma să devină pilonul de bază al campaniei mass-media declanşată la semnalul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

5) O mică paranteză pentru cei care se întreabă cum de guvernele lumii au înghiţit găluşca pe nemestecate. Ei bine, trei ar fi motivele principale. În primul rând interdependeţa şi bunele relaţii reciproce în special la nivelul Uniunii Europene. Apoi scopul comun, atât ideologic, cât şi comercial. Orice pierderi economice cauzate de pandemie se dovedesc a fi incomparabil mai mici decât uriaşele beneficii ale globalizării. Sceptici conservatori ca Boris Johnson, Jair Bolsonaro sau Viktor Orban s-au văzut nevoiţi să cedeze în final, presaţi de opinia publică terifiată de camioanele pline cu morţi care defilau la posturile de televiziune italiene. Închidem paranteza.   

6) Campania de înfricoşare a populaţiei în scopul alinierii la restricţiile impuse de pandemie cuprinde o droaie de fake-news-uri ale autorităţilor, de regulă atribuite unor ”studii” şi ”specialişti”. Stimulată de interese materiale şi doctrinare, mass-media se întrece în a-i conferi pandemiei statutul de precursor al Apocalipsei. Abundă reportajele funebre din spitale, din secţiile ATI şi de la morgă. Medicii agreaţi de guverne fac tot ce le stă în putere să toarne gaz peste foc. Populaţia este bombardată non-stop cu grozăvii despre cât de periculos ar fi noul coronavirus. Teroristul care umblă liber pe străzi.

7) Donald Trump realizează că situaţia explozivă are legătură cu aşa-numitul Deep State. Şi cu alegerile din 3 noiembrie, normal. Vede, ca şi alte milioane de americani, cum mass-media minte şi manipulează. Cum doctorul Fauci devine principalul instrument de propagandă a nenorocirilor aduse de pandemie. Preşedintele încearcă să contrabalanseze curentul prăpăstios (inclusiv prin ignorarea măştii de protecţie), însă presiunea dinspre canalele de televiziune se dovedeşte a fi mult prea puternică. Devine inamicul public numărul 1, principalul responsabil pentru zecile de mii de morţi Covid-19. Mass-media îl diabolizează şi pregăteşte terenul pentru următorul pas: votul prin corespondenţă.

8) Partidul Democrat profită din plin. În sfârşit are o idee foarte clară despre cum ar putea să câştige alegerile, in extremis. Explicaţia oficială este că democraţii mor de grija alegătorilor. Doresc să-i protejeze la maxim de virusul ucigaş. Ca atare, trimit sute de milioane de buletine de vot acasă la cetăţenii americani. Unii dintre ei la limita sărăciei, care nu votaseră vreodată şi nici nu aveau de gând. Alţii de-a dreptul decedaţi. Sau mutaţi de la adresa respectivă.

Trump şi Partidul Republican avertizează că ar putea urma o fraudă de proporţii. Însă nu pot opri procesul, fiecare stat are legea lui electorală. Iar viaţa oamenilor rămâne pe primul loc. BLM, nomal! Oricine trebuie să voteze fără a fi în pericol de a se infecta. Şi fără să stea la cozi interminabile, obositoare şi umilitoare.

Protestele lui Trump devin inutile şi, oricum, tardive. Mass-media îl ridiculizează, iar reţelele sociale îl cenzurează. Marile institute de sondare a opiniei publice îi acordă lui Joe Biden un avans confortabil, de peste 10 la sută. Republicanii indecişi sau foarte comozi se întreabă, pe bună dreptate, de ce s-ar mai agita să iasă la vot dacă Trump oricum va pierde ruşinos.

9) Până pe 3 noiembrie aproape 100 de milioane de americani votează anticipat, în special prin corespondenţă. Adică 70% din numărul total de alegători prezenţi la urne în noiembrie 2016. Imens! A-i putea crede că milioanele de simpatizanţi ai lui Biden n-au avut nicio jenă să se îngrămădească la cumpărături, dar s-au temut de moarte să intre în Casa Diavolului. Adică în secţiile de votare. Aşa că au aruncat plicurile ştampilate cu Biden în prima cutie poştală, în drum spre supermarket, foarte atenţi să se dezinfecteze înainte şi după.  

10) Ziua alegerilor. Într-o atmosferă de entuziasm nemaiîntâlnit, peste 70 de milioane de americani îl votează pe Donald Trump, majoritatea veniţi în persoană, în secţiile deschise la nivelul întregii ţări. În cursul nopţii cifrele arată foarte bine pentru republicani, aşa că preşedintele în exerciţiu nu ezită să sărbătorească victoria. Are un avans de jumătate de milion de voturi doar în Pennsylvania. Şoc şi groază în cancelariile europene şi nu numai. Bătălia părea pierdută.

Apoi intervine marea surpriză. Intră în joc asul din mâneca democraţilor: voturile prin corespondenţă. Decalajul dintre Trump şi Biden se micşorează de la oră la oră. Biden preia conducerea, câştigă rând pe rând statele Wisconsin şi Main, Michigan şi Pennsylvania, Georgia şi Nevada.

11) Republicanii protestează. Invocă nereguli la numărarea voturilor prin corespondenţă. Acuză fraude, deocamdată fără a prezenta dovezi. Trump spune să observatorii din partea Partidului Republican au fost împiedicaţi să monitorizeze numărarea. Au fost ţinuţi după garduri, departe de funcţionarii implicaţi în procesul electoral. Au urmărit întreaga operaţiune printr-un binoclu, în cel mai fericit caz. Fotografiile de la faţa locului sunt elocvente.

Din nou, mass-media îşi face datoria. Îl proclamă pe Joe Biden preşedinte, în unanimitate, înainte ca numărătoarea oficială să se finalizeze. Trump invocă fraude şi nu-şi recunoaşte înfrângerea, spune că va apela la Justiţie. Canalele TV se grăbesc să-l acuze de fake-news, îi întrerup discursul. Facebook şi Twitter îl cenzurează. Nimic nou sub soare.

12) Televiziunile au dat semnalul, motiv suficient la Restul Lumii să reacţioneze. Un imens oftat de uşurare răzbate de la Bruxelles până la Madrid. De la Paris, la Berlin şi, în sfârşit, de Bucureşti la Beijing. Ultimii aparent circumspecţi, fără să se pronunţe public. Lideri de stat în frunte cu Merkel şi Macron sar să-l felicite anticipat pe Joe Biden. Klaus Iohannis îşi face şi el numărul provincial, pe acelaşi ton slugarnic, fără să aştepte rezultatele oficiale sau acceptarea înfrângerii de către Trump. Miliardari ca Bill Gates nu-şi ascund deloc satisfacţia. OMS speră să colaboreze fructuos cu noul preşedinte.

Instituţiile globaliste exultă. Bursa de pe Wall Street bate noi recorduri, în pofida crizei economice evidente. Apare subit şi mult aşteptatul vaccin anti-Covid, ca rezultat direct al votului din 3 noiembrie. Este o atmosferă de sărbătoare planetară, oamenii ies pe străzi să-şi manifeste bucuria. Politicianul ciudat de la Casa Albă, un rasist şi un homofob cu înclinaţii dictatoriale, a plecat, în sfârşit. Ura, l-am concediat! Să fie judecat! Au murit destui oameni nevinovaţi.

13) Refuzul lui Trump de a se recunoaşte învins le dă fiori unora. Generează îngrijorări. Mass-media reacţionează din nou. Cenzurează declaraţiile oamenilor lui Trump, despre fraudarea alegerilor. Facebook şi Twitter continuă interferenţele de inspiraţie nord-coreeană. Postul CNN aruncă pe piaţă fake-news-uri mai grosiere decât rapoartele cincinale la producţia de grâu, din perioada comunistă: soţia Melania şi ginerele Jared l-ar fi sfătuit, chipurile, pe preşedinte să renunţe la luptă. Un alt canal de ştiri, la fel de echilibrat ca CNN, anunţă capitularea lui Trump printr-un fake-news despre intenţia de a candida la alegerile din 2024.

Populaţia trebuie să înţeleagă, zarurile au fost aruncate. Mortul, odată dus la groapă, nu se mai întoarce.

Joe Biden plusează, anunţă echipa de specialişti pregătiţi să intre în lupta cu pandemia. Răzbat în presă primele nume de posibili membri ai viitorului cabinet. Nu lipseşte cunoscutul Bernie Sanders, liderul progresiştilor radicali. Câştigătorii scrutinului anunţări epurări ideologice la toate nivelurile. Sunt întocmite liste negre cu simpatizanţi de-ai lui Trump, declaraţi indezirabili pentru ocuparea oricăror funcţii în administraţie, în universităţi sau în multinaţionale.

Avocaţii lui Trump accelerează demersurile în Justiţie, procurorul general dispune anchetarea suspiciunilor de fraudă, acolo unde există indicii temeinice. Preşedintele îl demite pe şeful Pentagonului. Procurorul responsabil cu dosarele de fraudă electorală demisionează. Gestul său este în semn de protest. Nu concepe să ancheteze eventuale furturi la vot înainte ca noul preşedinte să fie confirmat. Uau, foarte tare!

14) Misiunea lui Donald Trump seamănă cu cea a unui pasager de pe Titanic care încearcă să se salveze în ultima secundă. Nimeni nu-i dă prea multe şanse. Practic FBI-ul, procurorii şi avocaţii preşedintelui trebuie să strângă suficiente dovezi capabile să demonstreze în Justiţie fraudarea a peste 72 de mii de voturi din minim trei state. Iar întregul proces se desfăşoară contra timp. Până pe 12 decembrie Comisia electorală e obligată să rezolve eventualele contestaţii şi să declare câştigătorul.

Răsturnarea situaţiei ar fi o adevărată minune în condiţiile date. Şi probabil că ar genera ample proteste de stradă, impulsionate de democraţi, de Antifa, BLM, vedete de la Hollywood, activişti de mediu şi o mass-media prea puţin împăcată cu gândul că Donald Trump ar putea să dicteze agenda globală (culmea, antiglobalistă!) şi pentru următorii patru ani.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/profimedia-0568476298.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/profimedia-0568476298-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Avertisment! Aceste text conţine afirmaţii şi conspiraţii şocante. Conţine de asemenea concluzii de bun simţ pe baza observării unor fapte şi întâmplări reale. Pentru continuarea lecturii aveţi nevoie de acordul părinţilor progresismului (cunoscut şi ca neomarxism)....