În acelaşi timp, marea majoritate a ţărilor europene – cu rată de infectare mai mare – acţionează mai prudent, şi lasă elevii să înveţe în condiţii normale.

Efectele predării online vor avea consecinţe pe termen lung, nemaivorbind de faptul că nici condiţiile nu sunt asigurate: în ultimii 6 luni guvernul nu a fost capabil să doteze şcolile cu instrumente digitale, conform Uniunii.

Totodată, profesorii şi specialiştii în educaţie susţin că în cazul preşcolarilor şi a elevilor din clasele primare prin predarea online nu se pot dezvolta abilităţi de orientare corectă, competenţe orale, de înţelegere a unui text şi de scriere.

UDMR cere Guvernului ca în fiecare şcoală şi grădiniţă unde e posibilă respectarea normelor sanitare şi de distanţare socială să se reia cursurile „faţă în faţă” până în clasa a IX-a. Comitetele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă – după consultarea autorităţilor locale şi a inspectoratelor şcolare judeţene – să decidă închiderea şcolilor, dacă această măsură este justificată.

„Menţinerea deschisă a şcolilor se justifică şi prin faptul că elevii învaţă într-un mediu sigur, cadrele didactice fac totul pentru a se respecta normele de igienă şi distanţare socială. Supravegherea sanitară este regulată, deoarece profesorii vorbesc zilnic cu elevii despre starea lor de sănătate. Dacă cineva are simptome, se anunţă de îndată medicul de familie şi autorităţile competente. Totodată după începerea noului an şcolar nu s-a înregistrat o creştere semnificativă a infectărilor în instituţiile de învăţământ. Majoritatea oamenilor respectă normele de igienă şi sănătate publică, în acelaşi timp aşteaptă un parteneriat din partea guvernului. În schimb primeşte răspunsuri nefondate, decizii nechibzuite, luate în grabă. Nu trebuie luate acum decizii, care pe termen scurt sunt uşoare şi favorabile guvernului, dar pe termen lung nenorocesc o generaţie întreagă. Noi avem încredere în profesori. Le încredinţăm copiii noştri în vremuri liniştite, ştim, că şi în aceste vremuri grele îşi vor face datoria”, arată UDMR.

Deşi au introdus restricţii dure odată cu noul val de infectări, cele mai multe ţări au făcut tot posibilul ca elevii să meargă în continuare la şcoală. În Franţa, Germania, Marea Britanie şi Polonia, şcolile sunt dechise. 

În Italia, şcolile au rămas deschise, dar elevii din licee şi studenţii îşi desfăşoară cursurile în online. Şi în Spania copiii merg, în cea mai mare parte, la şcoală. Belgia nu a pus lacătul pe porţile şcolilor, dar a prelungit vacanţa elevilor.

La fel ca România a procedat Cehia, care a închis în totalitate şcolile. 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/profimedia-0518566730-1.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/profimedia-0518566730-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
În acelaşi timp, marea majoritate a ţărilor europene – cu rată de infectare mai mare - acţionează mai prudent, şi lasă elevii să înveţe în condiţii normale. Efectele predării online vor avea consecinţe pe...