Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti susţine că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, pe timpul stării de alertă, organizarea şi desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii sau orice alte întruniri sunt permise, cu participarea a maximum 100 de persoane.

Jandarmii au discutat cu organizatorii şi cu persoanele prezente la protestuil de duminică din Piaţa Victoriei pentru a le aduce la cunoştinţă prevederile legale şi măsurile care vor fi luate în cazul nerespectării acestor prevederi, a transmis Jandarmeria.

„Până în prezent, au fost aplicate 15 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 7000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de Covid-19 şi 29 de persoane au fost avertizate”, au transmis reprezentanţii Jandarmeria Capitalei.

Conform acestora, continuă activităţile de identificare şi sancţionare şi a altor persoane care au încălcat prevederile legii.

De asemenea, jandarmii anunţă că au sancţionat o persoană care a folosit o dronă în zonă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/7530387-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/7530387-mediafax-foto-andreea-alexandru-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti susţine că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, pe timpul stării de alertă, organizarea şi desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii sau orice alte întruniri sunt permise, cu participarea a...