Şeful armatei britanice este de părere că istoria ne poate oferi tipare, pe care dacă le urmărim atent, ne ajută să anticipăm următoarele tendinţe la nivel global. Pornind de la acest principiu, el consideră că incertitudinea, anxietatea şi criza economică pe care pandemia le-a generat la nivel global, ar putea conduce la un al treilea război mondial. 

”Cred că trăim o perioadă în care lumea a devenit un loc foarte nesigur şi, bineînţeles, a indus o competiţie pentru supravieţuire la nivel global. Ne confruntăm cu nenumărate conflicte regionale în momentul de faţă şi orice escaladare ar putea avea consecinţe grave”, a declarat într-un interviu Nick Carter, şeful armatei britanice.

Întrebat despre posibilitatea unui al treilea război mondial, Carter a răspuns: ”Spun că este un risc şi trebuie să fim conştienţi de asta”.

”Dacă uităm de teroarea unui război, atunci riscăm ca oamenii să creadă că în caz de conflict, războiul este o alegere rezonabilă. Este important să îi comemorăm pe cei care au murit în trecut, pentru a nu repeta greşelile”, a adăugat Carter. ”Istoria s-ar putea să nu se repete, dar are un ritm şi dacă ne uităm în trecut, înainte de ambele războaie mondiale, la bază au stat conflicte care nu au fost gestionate corect şi au escaladat rapid către un război îngrozitor, pe care sper să nu-l mai trăim vreodată”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/profimedia-0514603605.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/profimedia-0514603605-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Şeful armatei britanice este de părere că istoria ne poate oferi tipare, pe care dacă le urmărim atent, ne ajută să anticipăm următoarele tendinţe la nivel global. Pornind de la acest principiu, el consideră că incertitudinea,...