Preşedintele CJSU Maramureş, prefectul Nicolae-Silviu Ungur spune că măsurile şi responsabilităţile stabilite pentru prevenirea şi limitarea infecţiei cu noul coronavirus prevăd dezinfecţia periodică a spaţiilor publice, funcţionarea serviciilor de utilitate publică, asigurarea aprovizionării cu alimente, bunuri de strictă necesitate, medicamente, asigurarea serviciilor medicale, identificarea persoanelor cu domiciliul, reşedinţa/adresa declarată în localitatea Vişeu de Jos.

S-a instituit obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit 5 ani, prezente în spaţii publice închise şi deschise.

Cursurile unităţilor de învăţământ preuniversitar se vor desfăşura în sistem online.

Circulaţia persoanelor în afara gospodăriei/locuinţei se poate desfăşura cu următoarele excepţii motivate de: deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă sau gospodărie şi locul sau locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi; deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente; deplasări în afara localităţilor a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane şi care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei; deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie; participarea la slujbe religioase, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară.

Sunt interzise desfăşurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private; activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în jocurile de noroc; organizarea de activităţi ale instituţiilor organizatoare de spectacole şi/sau concerte; activitatea cu publicul a structurilor de primire turistică. Slujbele religioase în lăcaşurile de cult se oficiază fără accesul credincioşilor şi pot fi transmise pe reţele de socializare sau în mass-media.

De asemenea, s-a instituit obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise sau deschise, publice sau private să-şi organizeze şi desfăşoare activitatea în intervalul orar 05.00 – 21.00.

Tranzitarea localităţii Vişeu de Jos de către persoanele care nu au domiciliul pe raza acesteia este permisă, fiind interzisă oprirea sau staţionarea în localitate. Pentru deplasarea justificată persoanele vor prezenta autorităţilor competente legitimaţia de serviciu, adeverinţa de la angajator sau o declaraţie pe proprie răspundere completată. Populaţia va fi înştiinţată despre prelungirea măsurii de carantinare zonală pentru o perioadă de 14 zile, prin transmiterea unui mesaj prin sistemul RO-ALERT, a mai precizat prefectul de Maramureş.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/7564440-mediafax-foto-andreea-alexandru-2.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/7564440-mediafax-foto-andreea-alexandru-2-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Preşedintele CJSU Maramureş, prefectul Nicolae-Silviu Ungur spune că măsurile şi responsabilităţile stabilite pentru prevenirea şi limitarea infecţiei cu noul coronavirus prevăd dezinfecţia periodică a spaţiilor publice, funcţionarea serviciilor de utilitate publică, asigurarea aprovizionării cu alimente, bunuri...