Potrivit deciziei CJSU Alba, restricţiile sunt impuse în intervalul orar 23.00-5.00.

Între aceste ore, „circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei este permisă numai pentru:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv deplasarea între locuinţă/gopsodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale, atunci când activitatea profesională este esenţială şi nu poate fi amânată sau desfăşurată de la distanţă;
b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor şi animalelor de companie/domestice, precum şi bunuri necesare desfăşurării activităţii profesionale;
c) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi, ori deces al unui membru de familie;
e) deplasări scurte, în apropierea locuinţei/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor şi nevoile animalelor de companie/domestice;
f) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
g) deplasarea pentru realizarea de activităţi agricole;
h) deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare”.

Pentru verificare, angajaţii vor prezenta legitimaţia de serviciu sau adeverinţa eliberată de angajator, iar persoanele fizice autorizate, titularii întreprinderilor individuale, membrii întreprinderilor familiale, liber profesioniştii şi persoanele care practică activităţi agricole prezintă o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.

„Se permite tranzitarea U.A.T.-urilor Alba Iulia, Blaj, Sebeş, Cugir, Ciugud şi Cricău, în intervalul orar 2300-0500, de către persoanele care nu au domiciliul/reşedinţa în aceste localităţi, fiind interzisă staţionarea acestora”, se mai arată în decizie.

De asemenea, CJSU a decis că în aceste localităţi se limitează numărul de călători din mijloacele de transport în comun, la maxim 50% din capacitatea autorizată.

Măsurile adoptate joi intră în vigoare de vineri dimineaţa, de la ora 5.00, şi sunt valabile pentru o perioadă de 14 zile.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/profimedia-0522637209.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/profimedia-0522637209-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Potrivit deciziei CJSU Alba, restricţiile sunt impuse în intervalul orar 23.00-5.00. Între aceste ore, „circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei este permisă numai pentru:a) deplasarea în interes profesional, inclusiv deplasarea între locuinţă/gopsodărie şi locul/locurile de...