„Ochii pe mine!”, cu Vlad Craioveanu – invitaţi miercuri seara la Aleph News, istoricul Adrian Cioroianu, ambasador delegat al României pe lângă UNESCO şi cântăreţul Matteo.

Alegerile din SUA, criza coronavisului şi, în unele ţări, o nouă porţie de carantinare. O lume într-o continuă mişcare şi, de ce nu – raportat la vremurile pe care le trăim – şi într-o continuă nebunie. În seara asta, în prima parte a emisiunii „Ochii pe mine!”, Vlad Craioveanu are invitatul perfect pentru a lua pulsul celor mai importante subiecte ale momentului şi pentru a le trece prin mai mulţi ochi. Ai istoricului, ai ambasadorului, ai scriitorului şi chiar ai jurnalistului.

Adrian Cioroianu îţi spune cum gestionează Franţa pandemia de coronavirus, la aproape o săptămână de la intrarea în carantină. Îţi explică şi de ce planează asupra Franţei pericolul atacurilor teroriste.

Adrian Cioroianu: „Fiecare naţiune îşi alege soarta şi conducătorii”

Vlad Craioveanu a încercat să afle de la ambasadorul Adrian Cioroianu ce crede despre marele meci al alegerilor din America.

 „Ca ambasador, nu pot să comentez, iar aici în Franţa ambele variante sunt deschise. Cei care aleg sunt cetăţenii Statelor Unite. Fiecare naţiune îşi alege soarta şi conducătorii. Nu am nimic de comentat. Să vedem rezultatele finale.”

Adrian Cioroianu: „În Franţa, 40% dintre francezi nu cred într-un vaccin”

Invitatul lui Vlad Craioveanu îţi spune faptul că izbucnirea epidemiei a zdruncinat încrederea oamenilor în politică şi în politicieni. Totodată, a adâncit fractura, deja existentă, între societatea oamenilor de rând şi reprezentarea pe care acestora fac asupra elitei.

 „Acest covid a resetat agenda noastră a tuturor şi a schimbat încrederea oamenilor în politicieni. Increderea oamenilor în politică este suferindă. Cred că era şi înainte, însă acum s-a accentuat. În Franţa, 40% dintre francezi nu cred într-un vaccin. Vedem că este o fractură între ceea ce se cheamă societatea oamenilor de rând, dar este reprezentarea pe care oamenii şi-o fac asupra elitei şi o încarcă deseori cu o conotaţie negativă. Gandiţi-va că lucrurile nu sunt noi! Din acest motiv, a pierdut Hillary Clinton alegerile în SUA. Mulţi au văzut-o ca aparţinând unei elite ascunse.”

A.Cioroianu: „Acest refuz al elitei se vede şi în alegerile americane”

„Problema este că în zilele noastre de vreo 40 de ani, după Donald Reagan şi Margret Thatcher am fost obişnuiţi să judecăm elita din societate în termini economici, din perspectiva financiară. Elita, bunăoară, pentru multi americani, o reprezntă milionarii sau pentru mulţi chinezi de astăzi, o reprezintă milionarii, că Slavă Dumnului şi chinezii au milionari în euro şi chiar miliardari.

 Aceata componentă economică îi îndepărtează uneori pe oameni. Oamenii te admiră dacă ai mulţi bani, dar în acelaşi timp nu te mai consideră de-al lor. Donald Trump, tot vorbeam despre el, fără să pot să vă dau prea multe interpretări, a câştigat în 2016 venind împotriva acestui sistem. El spunea: “Eu nu consum banii nimănui, consum banii mei, pentru că sunt milionar şi folosesc banii mei în politică şi nu folosesc banii voştri”. Şi se pare că unii oameni americani l-au crezut atunci, cum poate l-au crezut şi acum o bună parte dintre americani. Acest refuz al elitei e un fenomen extrem de interesant în lumea de azi şi se vede şi în alegerile americane. Vorbim de ţările în care alegerile spun ceva despre dorinţa cetăţenile”, conchide Adrian Cioroianu.

A.Cioroianu: „Sunt mii de poliţişti în toate oraşele Franţei”

Ambasadorul delegat al României pe lângă UNESCO îţi vorbeşte şi despre situaţia din Franţa în contextul epidemiei. Acesta îţi mărturiseşte cât de mult îl ajută legitimaţia de ambasador în condiţiile în care în Franţa puţine locuri mai sunt deschise.

„Ca ambasador, ca posesor al unei legitimaţii de ambasador, te poţi mişca oriunde vrei şi cum vrei. Au probleme de Securitate şi sunt foarte atenţi. Sunt mii de poliţişti în toate oraşele Franţei care au păzit în aceste zile bisericile şi şcolile.

Am legitimaţie de ambasador şi pot merge oriunde, problema este în ce oraş mergi pentru că Parisul pe drumul meu este inchis. Sunt magazine închise, sunt librarii închise, este o situaţie destul de neplacută, dar pe care francezii o acceptă foate disciplinat. În ultimele zile, am preferat să merg cu maşina sau cu autobuzul. Această izolare, m-a făcut să umblu de unul singur, cu mijloace de transport în comun.”

A.Cioroianu, despre disciplina francezilor în pandemie: „Este o surpriză pentru mine, acest popor atât de rebel, atât de uşor de ieşit în stradă”

„E o situaţie destul de neplăcută, din acest punct de vedere, dar pe care francezii, domnule Craioveanu, paradoxal, o acceptă foarte disciplinaţi. Şi vă mărturisesc este o surpriză pentru mine, acest popor atât de rebel, atât de uşor de ieşit în stradă, de scos în stradă, pentru că francezii la acest capitol nu prea au limite şi sunt demonstraţii, erau demonstraţii o dată pe săptămână, sindicate, tot felul de asociaţii profesionale, acum lumea este mai curând disciplinată din acest punct de vedere.”

Adrian Cioroianu: „În Franţa, media este ceva mai precaută în a da semnale de panică”

Francezii sunt disciplinaţi, dar sunt uimiţi în egală măsură, ca noi toţi. Nu cred ca există în Franţa ceea ce am văzut în România în timpul vacanţei de vară. Mă refer la faptul că media este ceva mai precaută în a da semnale de panică, semnale destabilizatoare. În Franţa, buletinele de ştiri nu încep cu numărul morţilor.”

A.Cioroianu: „Va spun ca istoric că nu există o pandemie care să fi trecut  altfel decât în mod natural”

Adrian Cioroianu îţi explică şi de ce are rezerve în ceea ce priveşte apariţia unui vaccin care să oprească acest virus.

„Eu vă spun ca istoric nu există sau cel puţin nu am auzit eu în istoria Europei sau în istoria lumii occidentale de o pandemie care să fi trecut  altfel decât în mod natural, repet vorbesc de pandemii, nu ştiu de diferite boli, pe care le poţi trata cu vaccin, cum e poliomelita sau cum au fost atâtea boli în istoria bunicilor sau a părinţilor noştri. Campaniile de vaccinare au prins foarte bine, din acest punct de vedere, dar la capitolul pandemii, eu nu cunosc alt sfârşit decât cel care se realizează prin evoluţia oarecum naturală a infectării la nivelul a 60-70% din populaţie.”

Adrian Cioroianu: „În Franţa, nu există niciun fel de religie care să primească bani de la stat”

Ambasadorul delegat al României pe lângă UNESCO vorbeşte şi despre problema terorismului. Reamintim că săptămâna trecută un militant islamist înarmat cu un cuţit a ucis trei persoane şi a rănit numeroase altele în incinta şi în jurul Catedralei Notre-Dame din oraşul Nisa. Agresorul a fost imobilizat şi arestat.

„Franţa, din acest punct de vedere, este punctul nodal al libertăţilor cetăţeneşti din Europa. Ca să fiu sincer, eu nu cred că este stat în care orice comunitate, orice religie să aibă mai multe libertăţi decât în Franţa şi culmea este că sunt libertăţi garantate de statul francez, care nu plăteşte ca atare religiile. (…) În Franţa, nu există niciun fel de religie care să primească bani de la stat, ceea ce a dus la rezultate şi bune şi rele, cum se vede. Adică, e clar că Biserica Catolică primeşte bani de la comunităţi. Problema e de unde primesc bani aceste, hai să zicem, biserici ale cultului islamic, aceste moschei care au apărut în toate oraşele, cu imami, care teoretic sunt furnizaţi de ţări prietene. Franţa nu are învăţământ religios spre deosebire de noi. (…) În Franţa, nu există astfel de cursuri, drept care imamii musulmani sunt furnizaţi de ţările prietene, că ei pot să fie din Tunisia, că ei pot să fie din alte ţări musulmane şi iată că unii vin şi depinde ce predică. (…)

E simplu să dai vina pe albanezi, pe tunisieni sau pe ceceni. Problema este ce facem cu aceşti tineri de origine islamică de la marginea oraşelor franţuzeşti. Au sute de tineri radicalizaţi cu care nu ştiu ce să facă. Ei sunt pur şi simplu născuţi în familii care au dobândit cetăţenia franceză. Cum poate statul să-ţi retragă ţie cetăţenia? Păi care este diferenţa dintre un stat dictatorial şi unul democratic?”, conchide Adrian Cioroianu despre problema terorismului în Franţa.

Istoricul Adrian Cioroianu, lansare de carte online

„Este o carte despre Regele Ferdinand I. Acest om s-a născut în Germania şi a luptat împotriva ţării lui. A devenit Regele României şi a fost în postura să lupte împotriva ţării în care s-a născut. A fost loial României, dincolo de originea lui. Aceasta este cartea pe care cu prilejul zilei de 1 Decembrie, o vom lansa video.”

Cântăreţul Matteo, despre inspiraţie şi muzică în pandemie

Şi de la istorie şi pandemie trecem la poveştile despre muzică şi viaţa de artist care sunt întotdeauna binevenite. Matteo îţi povesteşte despre planurile sale profesională, despe muzica care îl defineşte, dar şi cum se îmbină viaţa de tătic cu cea de artist.

Mi s-a născut prima fetiţă pe 24 ianuarie. Ideea este ca in toata perioada asta m-am bucurat de ea, iar lockdown-ul mi-a priit. Un vers nu am scris în pandemia asta. Nu am putut.”

Matteo: „Mi se pare ca artistul român s-a îndepărtat de a fi artist.”

„În pandemie, m-a luat febra Tik Tok-ului. În România, 90% dintre veniturile noastre sunt din concerte. Panama este singura piesa din limba română cu cele mai multe view-uri. (…) În general, mai faci câte un compromis. Sincer să fiu, am ajuns la vârsta şi la experienţa necesară să nu le mai văd ca pe nişte compromisuri sau să nu mai fac compromisuri. Eu vreau sa lansez un album reggae pentru că mi-l doresc. Mie mi se pare ca artistul român s-a îndepărtat de la a fi artist.”

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/ochiipemine-2.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/ochiipemine-2-300x300.jpgrootstireaUncategorised
„Ochii pe mine!”, cu Vlad Craioveanu – invitaţi miercuri seara la Aleph News, istoricul Adrian Cioroianu, ambasador delegat al României pe lângă UNESCO şi cântăreţul Matteo. Alegerile din SUA, criza coronavisului şi, în unele...