Nicola Barker este o scriitoare britanică, născută în 1966. A debutat în 1993, până în prezent a publicat 13 romane şi trei volume de povestiri – în general despre oameni neobişnuiţi sau aflaţi în situaţii neobişnuite. Romanul pe care îl semnalăm acum le întrece, din acest punct de vedere, pe toate. A obţinut, în 2017, un premiu de prestigiu – Goldsmiths.

Într-un viitor foarte îndepărtat, după ce omenirea va fi fost distrusă de dezastre, s-a instaurat, nu ştim cum, o armonie între toţi. Nu mai există sărăcie şi suferinţă, toate nevoile de bază sunt automat împlinite din afară („toate materialele noastre textile sunt inteligente, se curăţă şi se întreţin singure, interacţionează cu trupurile noastre pentru a uniformiza măsurile şi temperatura”); frustrarea sexuală a dispărut pentru că organele genitale ale oamenilor s-au diminuat la aproape nimic, într-un proces evolutiv; nefericirea a fost eliminată, potrivit principiului „dacă poţi elimina dorinţa, poţi elimina şi suferinţa”.

Sistemul, o maşină care conectează toate gândurile, acţiunile şi visele cetăţenilor, corectează totul prin chimicale sau, în cazuri extreme, prin clame care emit sunete, fixate în jurul capului („Sistemul repezintă perfecţiunea”.) Eroina face tot posibilul să adere la principiile Sistemului şi să fie, astfel, fericită. „Suntem Inocenţi. Suntem Curaţi şi Neîmpovăraţi. În fiecare zi, cu fiecare nou răsărit, în fiecare nouă oră, în fiecare nou minut, suntem încă o dată eliberaţi din legăturile strânse ale Istoriei (tipărit cu roşu – veţi vedea de ce – nota SŢ.) (din Cătuşele Trecutului – tipărit cu roşu – id.). O luăm mere de la capăt”.

„Suntem Mulţumiţi. Suntem Echilibraţi. Şi ne străduim să rămânem echilibraţi”. „Pentru a ne păstra Echilibrul trebuie să evităm Excesul Emoţional. Orice exces (tipărit cu roşu – id). „Într-un semenea univers, Fericirea e obligatorie”.

„H(a)ppy” este o poveste postapocaliptică situată într-un viitor foarte îndepărtat. Un viitor în care marile dileme ale umanităţii par a fi în sfârşit soluţionate pentru totdeauna. În care oamenii, aşa cum o arată titlul, sunt fericiţi. Sau cel puţin aşa par.

Dar ce se întâmplă dacă un individ e incapabil să se adapteze cerinţelor comunităţii?

Romanul este ceva între utopie şi distopie.

Mira A, protagonista romanului, constată o tensiune între existenţa ei individuală şi rolul ei ca parte a Sistemului, tensiune care se manifestă în limbaj şi obsesia pentru muzica dintr-o epocă mai veche. Nu se poate adapta, deşi vrea, dorinţelor tinerilor ca ea. Se simte vinovată pentru că tulbură Sistemul.

Mira A nu-şi poate exprima emoţiile. Nu înţelege de ce, în oglindă, apare o Mira B.

Tipografic, tensiunile ar trebui să convingă cititorul prin repetarea anumitor cuvinte care stârnesc o emoţie aparte pentru eroină, tipărite în culori diferite – albastru, roşu, roz. Autoarea sugerează într-o notă premergătoare cărţii că „e preferabil să vă bucuraţi de lectura acestei cărţi ascultând Augustin Barrios, The Complete Historical Guitar Recordings 1913-1942.” Şi dacă nu ai înregistrările la îndemână? (Augustin Pio Barrios a fost un chitarist paraguaian vituos, văzut drept unul dintre cei mai mari şi unul dintre cei mai prolifici compozitori pentru chitară). În carte apar multe repetiţii. Apoi desene. Sau pagini goale, care ilustrează tăcerea. Sau pagini suprapuse, practic ilizibile. Sau expresii, cuvinte tipărite cu alte caractere, aproape cât pagina de mari. Toate fac textul greu de urmărit, greu de citit. Repetarea unor cuvinte seamănă prea mult cu anunţurile propagandei comuniste.

Într-un interviu acordat ziarului „The Guardian”, Nicola Barker explica de ce în lumea Mirei A naraţiunea e un tabu, ceea ce înseamnă că „povestea însăşi e un element distructiv. Lucrul despre care citeşti este lucrul nepermis.” Cam ambiguu, scriitoarea însăşi admitea că poate fi distructiv, pentru că, dacă destructurezi într-atât romanul, ce mai rămâne?

Dar criticii nu au fost surprinşi – de două decenii Nicola Braker scrie cărţi cel puţin „neuzuale” şi ca subiect şi ca scriere. Şi totuşi, în carte povestea continuă, pentru că atâta vreme cât spui povestea nu eşti dat uitării.

O carte greu de citit, care poate debusola, dezorienta cititorul neobişnuit cu experimentele literare.

„H(a)ppy nu prezintă o versiune optimistă a viitorului umanităţii, dar în mâinile lui Barker, acel timp îndepărtat devine convingător într-un fel de-a dreptul obsedant.” – The Times

„Noul roman caleidoscopic al Nicolei Barker este o viziune socio-politică neîmblânzită şi sinceră despre viitor.” – The Guardian

„Este un mic miracol faptul că acest exigent antiroman despre colapsul naraţiunii funcţionează perfect. Barker e mai excentrică şi inovatoare ca niciodată.” – The Sunday Times

Nicola Barker – H(a)ppy. Traducere din limba engleză de Oana Zamfirache. Editura Curtea veche. 272 pag.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/whatsapp-image-2020-11-05-at-11-34-30.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/whatsapp-image-2020-11-05-at-11-34-30-300x280.jpgrootstireaUncategorised
Nicola Barker este o scriitoare britanică, născută în 1966. A debutat în 1993, până în prezent a publicat 13 romane şi trei volume de povestiri – în general despre oameni neobişnuiţi sau aflaţi în situaţii neobişnuite....