HOROSCOP 5 noiembrie – Berbec

În prima parte a zilei, Luna poposeşte în casa familiei din horoscopul tău general, motiv pentru care atenţia ta se îndreaptă adeseori către acest sector al vieţii tale pe parcursul acestei zile. De asemenea, azi este un moment bun să faci mici investiţii în spaţiul de locuit şi/ sau să achiziţionezi diverse lucruri pentru cei dragi. Aşadar, dacă nu ai apucat să mergi la cumpărături, propune-i azi cuiva din familie să te însoţească. Asemenea activităţi, aparent mundane, nu par importante pentru coeziunea familiei, dar ajută mai mult decât crezi să afli ce le lipseşte celor dragi, de ce au nevoie.

HOROSCOP 5 noiembrie- Taur

În prima jumătate a zilei, Luna intră în casa comunicării din harta ta solară. Asta te face mai deschis(ă) cu cei din jurul tău, mai pregătit(ă) să îţi verbalizezi gândurile şi sentimentele. Pe parcursul acestui tranzit, sunt favorizate mai ales întâlnirile de afaceri, negocierile, semnările de contracte, dar şi activităţi de zi cu zi, cum ar fi discuţiile cu apropiaţii pe diverse teme. Spre seară, se creează un context astral favorabil întâlnirilor romantice, cu toate că, să zicem, te leagă ani de zile de partener. Alegi o terasă încălzită în oraş, îmbrăcaţi-vă frumos şi ieşiţi la un pahar de ceva.

HOROSCOP 5 noiembrie- Gemeni

Dimineaţă, Luna poposeşte în casa banilor şi a bunurilor din horoscopul tău general. Pe acest fundal, pot apărea oportunităţi de suplimentare a veniturilor, de valorificare a economiilor prin intermediul investiţiilor ori de a reduce anumite cheltuieli. În cazul unora din voi, poate fi vorba de unele proiecte extra la serviciu sau de activităţi extraprofesionale aducătoare de profituri. Asta îţi dă posibilitatea să investeşti în casă ori în nevoile celor dragi. Sau poate că împrumuţi pe cineva din familie, care trece printr-o perioadă mai nefastă din acest punct de vedere. Aşadar, nu e vorba de mare lucru, dar diferenţa se simte.

HOROSCOP 5 noiembrie- Rac

În prima parte a acestei zile, Luna ajunge în semnul naşterii tale, ceea ce îţi oferă un imbold de energie, dar şi o mai mare sensibilitate decât de obicei. Mai exact, s-ar putea să existe situaţii care lasă o amprentă puternică asupra stării tale emoţionale, care te mişcă atunci când altfel ai fi rămas indiferent(ă). Asta se vede mai ales dup-amiază, în cadrul unor discuţii pe care le ai atunci, când poate te sensibilizezi până la lacrimi din diverse motive. Ţine însă cont că există contexte în care trebuie să demonstrezi că poţi face faţă tuturor emoţiilor care te cuprind.

HOROSCOP 5 noiembrie- Leu

De dimineaţă, Luna trece pragul casei subconştientului din harta ta solară, iar asta înseamnă că te numeri şi tu printre nativii(ele) care au astăzi un prag de sensibilitate mai uşor de atins astăzi decât de obicei. De asemenea, te surprinzi adesea gândindu-te la trecut, rememorând evenimente mai mult sau mai puţin frumoase care s-au întâmplat în trecut. În a doua parte a zilei, s-ar putea să apară oportunităţi de suplimentare a veniturilor sau de a face investiţii la care poate nu te-ai fi gândit sau care te surprind în ceea ce priveşte sursa lor. Mai apar deci şi surprize pozitive.

HOROSCOP 5 noiembrie- Fecioară

În prima jumătate a zilei, Luna se instalează în casa planurilor de viitor şi a vieţii sociale, ceea ce te încurajează să te concentrezi pe relaţia cu prietenii şi pe proiectele care te aduc mai aproape de alte persoane, care se întind pe o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp. Discuţiile cu gaşca şi/ sau cu colaboratorii din interiorul acestor activităţi de grup îţi servesc drept sursă de entuziasm astăzi, consolidându-ţi încrederea pe care o ai în propriile idealuri şi visuri. În felul acesta, marşezi cu mai multă viteză în direcţia anumitor obiective pe care ţi le-ai propus.

HOROSCOP 5 noiembrie- Balanţă

În prima parte a acestei zile, Luna trece în casa carierei din horoscopul tău general, fapt pentru care accentul se mută pe acest sector al vieţii tale. Ai grijă aşadar cum te porţi în public, cum te raportezi faţă de superiori şi persoanele influente din jurul tău. În ei stă abilitatea ta de a accesa unele oportunităţi importante pentru a evolua în plan profesional. Dar dacă primeşti mai multă autoritate în cadrul unui proiect, nu uita că vin alături de ea şi mai multe responsabilităţi decât ai în mod normal. În caz contrar, uiţi de unde ai plecat de fapt.

HOROSCOP 5 noiembrie- Scorpion

Cu Luna în casa filozofiei de viaţă, a călătoriilor, studiilor şi relaţiei cu instituţiile statului, nu este deloc de mirare că te aşteaptă o zi incredibil de ocupată. Vestea bună este că, indiferent de activităţile cu care te îndeletniceşti astăzi, nu va dura mult până când vei vedea rezultatele eforturilor pe care le întreprinzi astăzi. S-ar putea să fie vorba despre o delegaţie în cadrul unui proiect care te animă, de un plan de viitor pe care îl pui pe picioare la nivel legal ori de o calificare pe care o obţii în urma unui examen de care te-ai temur.

HOROSCOP 5 noiembrie- Săgetător

Luna îşi face azi loc în casa relaţiilor şi a banilor din horoscopul tău general, semn că accentul cade azi pe componenta financiară a cuplului pe care îl formezi cu partenerul ori a relaţiilor pe care le ai cu colaboratorii. În această privinţă, trebuie să te asiguri că există echitate, că nu investeşti mai mult timp, energie şi resurse în proiectele comune decât ceilalţi. În caz contrar, s-ar putea să cultivi o lipsă de echilibru care te va costa scump pe viitor. La serviciu, ai parte de o zi plină, dar simţi că faci progrese reale în direcţia obiectivelor propuse.

HOROSCOP 5 noiembrie- Capricorn

Luna poposeşte azi în casa relaţiilor din harta ta solară, prilej numai bun să acorzi azi o atenţie suplimentară relaţiei cu partenerul de viaţă şi/ sau celor cu care desfăşori activităţi profesionale. Judecând după aspectele pe care le face Luna astăzi, se poate spune că gândeşti la unison cu ei, că aveţi perspective similare în privinţa anumitor chestiuni de viaţă sau persoane. Există însă riscul de a vă încuraja unul pe celălalt să priviţi lucrurile doar dintr-un unghi, să nu exploraţi şi alte viziuni care v-ar putea îmbogăţi imaginea cu privire la o situaţie care vă afectează cumva pe toţi.

HOROSCOP 5 noiembrie- Vărsător

Cu Luna în casa muncii şi a sănătăţii, se întrevede o zi plină la orizont, în care trebuie să faci faţă la tot felul de provocări. Eforturile pe care trebuie să le depui sunt mari, atât în plan fizic, cât şi mental, astfel că nu poţi să faci rabat de la pauze, de la momente de respiro în care să-ţi laşi creierul şi corpul să se odihnească. Iar dacă ar fi să ne luăm după previziunile zilelor următoare, am putea spune că astrele nu te slăbesc nici mâine, semn că trebuie să faci ceva în legătură cu programul de somn.

HOROSCOP 5 noiembrie- Peşti

Luna se instalează azi în casa iubirii şi a copiilor din horoscopul tău general, semn că se anunţă o zi liniştită, cu tot felul de suprize şi momente plăcute în compania celor dragi din familie. Iar în cazul în care eşti încă în căutarea unui partener, s-ar putea să apară azi semnale că cineva este interesat de tine. Sau poate tu îţi dai seama că începi să dezvolţi sentimente pentru cineva. În orice caz, ineditul îşi face loc în viaţa ta sentimentală, indiferent dacă ai pe cineva deja sau tatonezi terenul doar. Arată-te dispus(ă) să deschizi un canal de comunicare.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/profimedia-0313734582.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/profimedia-0313734582-300x300.jpgrootstireaUncategorised
HOROSCOP 5 noiembrie - Berbec În prima parte a zilei, Luna poposeşte în casa familiei din horoscopul tău general, motiv pentru care atenţia ta se îndreaptă adeseori către acest sector al vieţii tale pe...