Avansul preşedintelui în funcţie al SUA, Donald Trump, în Pennsylvania se diminuează în mod constant pe măsură ce sunt numărate voturile prin corespondenţă, iar eventuala pierdere a acestui stat ar asigura victoria politicianului democrat Joseph Biden în scrutinul prezidenţial.

În momentul de faţă, după numărarea a 92% din buletinele de vot, Donald Trump are un avans de sub 115.000 voturi în Pennsylvania, comparativ cu diferenţa de aproximativ 500.000 de voturi, care era în momentul începerii numărării voturilor trimise prin serviciul poştal.

În Pennsylvania mai sunt de numărat aproximativ 500.000 de buletine de vot, iar, dacă tendinţa va continua, Joseph Biden, candidatul Partidului Democrat, ar putea câştiga acest stat, care are 20 de membri în Colegiul electoral federal.

Donald Trump a exprimat dubii privind votul prin corespondenţă şi, potrivit analizelor, mulţi dintre simpatizanţii săi au evitat să voteze în acest mod. În discursul rostit miercuri seară, Joe Biden a declarat: “Am un sentiment foarte bun şi în privinţa statului Pennsylvania. Practic, toate voturile rămase de numărat sunt trimise prin poştă şi am câştigat cu o proporţie de 78% voturile prin corespondenţă în Pennsylvania”. Dacă ar produce o surpriză şi ar câştiga Pennsylvania, Joe Biden ar avea o victorie clară faţă de Donald Trump.

Biden mai are nevoie, potrivit diverselor proiecţii, de cel mult 17 voturi în Colegiul electoral federal pentru a atinge nivelul de 270 de voturi şi a deveni preşedinte al SUA. Pennsylvania, cu 20 de voturi, ar aduce o victorie clară a fostului vicepreşedinte al SUA.

În momentul de faţă, sunt aşteptate rezultatele oficiale în statele Pennsylvania, Georgia, Arizona, Nevada, Carolina de Nord şi Alaska. În Nevada, avansul lui Joseph Biden a crescut în raport cu Donald Trump, în Arizona este aşteptată confirmarea victoriei lui Joe Biden, iar în Pennsylvania, Georgia şi Carolina de Nord, Donald Trump conduce la diferenţe mici.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/profimedia-0562848799-1.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/profimedia-0562848799-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Avansul preşedintelui în funcţie al SUA, Donald Trump, în Pennsylvania se diminuează în mod constant pe măsură ce sunt numărate voturile prin corespondenţă, iar eventuala pierdere a acestui stat ar asigura victoria politicianului democrat Joseph Biden...