Primul transexual a fost numit astăzi în funcţia de senator al statului Delaware. Este cea mai înaltă funcţie ocupată până acum de către un membru al comunităţii LGBT.

Sarah McBride are 30 de ani şi face parte din partidul Democrat. Încă din copilărie, aceasta a avut înclinaţii către politică, însă problemele identităţii de gen au împiedicat-o să viseze către o astfel de carieră.

Şi cu toate acestea, Sarah a ajuns la 17 ani liderul partidului Tinerilor Democraţi, iar în acelaşi an, şi-a început şi tranziţia.

La 22 de ani, aceasta a câştigat un internship la Casa Albă, iar acum, a fost numită în funcţia de senator în Delaware, un stat cunoscut pentru înclinaţiile puternice către democraţie.

Într-o postare pe Twitter, Sarah i-a încruajat pe toţi membrii comunităţii LGBT: „Sper că această seară îi va arăta unui copil din comunitatea LBGBT, faptul că democraţia noastră este destul de mare şi pentru ei.”

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/el6pfhjwoaa2shz.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/el6pfhjwoaa2shz-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Primul transexual a fost numit astăzi în funcţia de senator al statului Delaware. Este cea mai înaltă funcţie ocupată până acum de către un membru al comunităţii LGBT. Sarah McBride are 30 de ani...