Echipa de campanie electorală a lui Joseph Biden, candidatul Partidului Democrat în scrutinul prezidenţial din SUA, se pregăteşte să revendice victoria imediat ce va calcula că a depăşit pragul de 270 de voturi în Colegiul electoral federal.

“Noi am spus mereu că obiectivul este să obţinem cele 270 de voturi şi suntem foarte încrezători că, după numărarea voturilor, rezultatul va fi peste 270 de voturi. Aşa se câştigă scrutinul prezidenţial”, a declarat Anita Dunn, consilier politic al lui Joe Biden.

Întrebată dacă Joe Biden va revendica victoria chiar dacă nu vor fi confirmate rezultatele în toate statele, Anita Dunn a răspuns, conform CNN: “Dacă ne vom simţi confortabili că avem 270 de voturi, da”.

La rândul său, Bob Bauer, un alt reprezentant al echipei de campanie democrate, a respins apelurile republicanilor de renumărare a voturilor.

Preşedintele în funcţie al SUA, Donald Trump, a acuzat, miercuri seară, că politicienii democraţi încearcă să comită fraude electorale în scrutinul prezidenţial.

“Ei găsesc peste tot voturi pro-Biden – în Pennsylvania, Wisconsin şi Michigan. Foarte rău pentru ţara noastră!”, a transmis Donald Trump prin Twitter.

“Depun eforturi pentru a face să dispară rapid avantajul de 500.000 de voturi din Pennsylvania. La fel în Michigan şi în alte state!”, a afirmat Donald Trump. Acest mesaj a fost etichetat cu avertisment de platforma de microblogging Twitter, care subliniază că ar putea fi vorba de informaţii controversate sau care pot induce în eroare.

Echipa de campanie electorală a preşedintelui în funcţie al SUA, Donald Trump, a anunţat că se pregăteşte de contestarea rezultatelor scrutinului prezidenţial în unele state americane.

Joe Biden conduce la diferenţe mici în Wisconsin, Michigan şi Nevada, state care i-ar putea aduce încă 32 de voturi în Colegiul electoral federal. Joe Biden este creditat deja, conform proiecţiilor Fox News, cu 238 de voturi în Colegiul electoral federal, iar Donald Trump, cu 213. Sunt aşteptate şi rezultatelor alegerilor în Pennsylvania, Carolina de Nord şi Georgia.

Potrivit proiecţiilor realizate de CNN, Joseph Biden este creditat cu 224 de voturi în Colegiul federal, iar Donald Trump cu 213.

Şi echipa de campanie a lui Joseph Biden a semnalat că este pregătită de litigii judiciare privind rezultatul scrutinului prezidenţial.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/profimedia-0567394324.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/profimedia-0567394324-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Echipa de campanie electorală a lui Joseph Biden, candidatul Partidului Democrat în scrutinul prezidenţial din SUA, se pregăteşte să revendice victoria imediat ce va calcula că a depăşit pragul de 270 de voturi în Colegiul electoral...