Dominic Fritz a anunţat, marţi, că Timişoara este la o rată de aproape 6 la mia de locuitori infectare cu SARS-CoV-2 în ultimele 14 zile.

„Asta înseamnă că intrăm într-un scenariu de creştere exponenţială şi trebuie să spun că, din păcate, este puţin probabil că vom putea evita o carantinare a oraşului şi, de fapt, a întregii zone periurbane. Ieri (luni – n.r.), DSU, prin donul secretar de stat, a dat o comunicare ca localităţile care depăşesc rata de infectare de 6 cazuri la mia de locuitori ar trebui să trimită analiza privind impunerea măsurii de carantină sau justificarea pentru neiniţierea carantinării. Asta înseamnă că o să fim confruntaţi foarte curând cu această decizie”, a spus Fritz, într-o conferinţă de presă.

Acesta crede că nimeni nu va putea lua această decizie uşor, dar este convins că mai bine se întâmplă la timp, decât pre târziu.

„Dacă privim cifrele în faţă, atunci dacă realizăm că oricum la un moment dat o să trebuiască să carantinăm zona metropolitană Timişoara. Poate e mai bine decât mai târziu, pentru că bineînţeles, cu fiecare zi ce cresc infectările este mai greu să le limităm. Cred că scopul principal trebuie să fie să putem la sfârşitul lui decembrie să putem să sărbătorim un Crăciun cât de cât normal şi scopul trebuie să fie să salvăm cât de multe vieţi, iar pentru asta trebuie să dezbatem aceste măsuri”, a mai spus primarul Timişoarei.

Dominic Fritz a explicat că situaţia în Timişoara în spitale este destul de dificilă. În Spitalul „Victor Babeş” care tratează pacienţii COVID nu mai există niciun pat ATI liber, iar paturile non-ATI sunt ocupate 98%.

DSP Timiş a avizat, marţi, încă 50 de paturi în plus într-o clădire din Spitalul Municipal, din care 18 au şi priză de oxigen, a mai spus Fritz.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/7604209-mediafax-group-valentina-sarosi.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/7604209-mediafax-group-valentina-sarosi-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Dominic Fritz a anunţat, marţi, că Timişoara este la o rată de aproape 6 la mia de locuitori infectare cu SARS-CoV-2 în ultimele 14 zile. „Asta înseamnă că intrăm într-un scenariu de creştere exponenţială...