Reprezentanţii USR au scris, sâmbătă, pe Facebook, că este evident că limitele sistemului sanitar au fost depăşite, în pofida eforturilor uriaşe ale medicilor şi cadrelor medicale, care au făcut şi fac tot ce ţine de ei, însă se confruntă „cu un management de criză inadecvat”.

USR acuză Guvernul că deşi a promis resurse pentru Sibiu, acestea nu au venit, iar cei care au plătit cu viaţa au fost sibienii.

„Resursele mult promise Sibiului de către Guvern nu au venit. Deşi sunt aproape opt luni de la începutul crizei de sănătate publică nu se văd proceduri şi dotări funcţionale, iar oamenii plătesc cel mai scump preţ. Dacă Sibiul era o prioritate pentru guvernul PNL şi pentru viceprim-ministrul Raluca Turcan, astăzi puteam avea în judeţ mai multe locuri la ATI şi mai multe vieţi salvate. În acest an, sănătatea sibienilor trebuia şi trebuie să fie o prioritate. Nu a fost”, au mai spus cei de la USR.

Aceştia fac apel la responsabilitate, spun că oamenii trebuie să poarte masca şi să respecte distanţarea socială.

Un bărbat de 65 de ani, din Mediaş, judeţul Sibiu, a murit, vineri seara, aşteptând să se elibereze un pat de Terapie Intensivă. Omul avea multe comorbidităţi, a fost pus pe oxigen de medicii de la Spitalul Municipal, însă, în cele din urmă organismul său a cedat.

Pacienţii cu COVID-19 în stare gravă sunt trataţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, unde există doar 12 paturi de Terapie Intensivă. Deşi până la începutul lunii octombrie, spitalul a putut primi pacienţi şi din alte judeţe, în ultimele două săptămâni, cinci pacienţi cu COVID-19 au fost transferaţi la secţii ATI din judeţul Argeş.

Mai multe localităţi din judeţul Sibiu, între care şi municipiul Sibiu, intră, de sâmbătă, în scenariul roşu, din cauza ratei de infectare, care a trecut de 3 la mia de locuitori.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/10/7569334-mediafax-group-eduard-vinatoru-1.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/10/7569334-mediafax-group-eduard-vinatoru-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Reprezentanţii USR au scris, sâmbătă, pe Facebook, că este evident că limitele sistemului sanitar au fost depăşite, în pofida eforturilor uriaşe ale medicilor şi cadrelor medicale, care au făcut şi fac tot ce ţine de ei,...