Uniunea Europeană va continua negocierile cu Marea Britanie pentru ajungerea la un acord privind relaţiile post-Brexit, dar un astfel de acord nu este dorit cu orice preţ, a declarat, vineri, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

 

“Negocierile UE-Marea Britanie: Uniunea Europeană continuă acţiunile pentru ajungerea la un acord, dar nu cu orice preţ”, a transmis Ursula von der Leyen prin Twitter.

 

“După cum era planificat, echipa noastră va merge săptămâna viitoare la Londra pentru intensificarea negocierilor”, a precizat preşedintele Comisiei Europene.

 

Uniunea Europeană a avertizat Marea Britanie, într-o declaraţie adoptată joi la summitul de la Bruxelles, că progresele în negocierile privind relaţiile post-Brexit sunt insuficiente, îndemnând statele membre să se pregătească inclusiv pentru scenariul încheierii tranziţiei fără niciun acord. Charles Michel, preşedintele Consiliului European, a transmis că Uniunea Europeană vrea un acord privind relaţiile post-Brexit cu Marea Britanie, “dar nu cu orice preţ”.

 

David Frost, negociatorul Guvernului Boris Johnson privind Brexit, s-a declarat, joi seară, “dezamăgit” de concluziile summitului Uniunii Europene. La rândul său, premierul Boris Johnson, care nu acceptă prelungirea tranziţiei şi nici concesii pentru a menţine standardele comunitare, a anunţat vineri că Marea Britanie trebuie să înceapă pregătirile pentru lipsa unui acord cu Uniunea Europeană după expirarea tranziţiei post-Brexit.

 

Marea Britanie s-a retras din Uniunea Europeană pe 1 februarie. În perioada de tranziţie post-Brexit, care durează până pe 31 decembrie 2020, Marea Britanie va continua să aplice reglementările Uniunii Europene. Premierul Boris Johnson speră că va finaliza până pe 31 decembrie 2020 negocierile privind viitoarele relaţii bilaterale. Liderii UE i-au transmis în mod repetat că timpul este foarte scurt. Bruxellesul a avertizat Guvernul de la Londra că va trebui să respecte standardele sociale, de muncă şi de protecţie a mediului pentru a obţine un acord de liber-schimb cu Uniunea Europeană.

 

Downing Street susţine că vrea condiţii similare cu cele acordate de Uniunea Europeană Canadei, Coreei de Sud şi Japoniei, dar oficiali UE au atras atenţia că situaţia este diferită la nivelul standardelor, în contextul proximităţii geografice dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie. Recent, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a avertizat că Uniunea Europeană trebuie să se pregătească pentru scenariul încheierii fără niciun acord a tranziţiei post-Brexit.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/10/ursula1.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/10/ursula1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Uniunea Europeană va continua negocierile cu Marea Britanie pentru ajungerea la un acord privind relaţiile post-Brexit, dar un astfel de acord nu este dorit cu orice preţ, a declarat, vineri, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der...